• Play ▶

    Acasă, acasă, acasă

    Sunt zile când toată lumea pleacă, se sfârșește sezonul, se strânge vara ca o umbrelă de plajă în prima zi de vânt puternic. Sunt zile când marea se oprește brusc pe pietre, când nu se mai aude vântul, iar în timp ce valurile se adună și se retrag într-un ritm pe care doar marea îl cunoaște, noul album Fine, It’s Pink, Sailor’s home se deschide ca o briză răcoroasă peste o zi înăbușitoare. Sunetele lor par sculptate din spuma valurilor, din ecoul adânc al apelor și din liniștea albastră care te cuprinde atunci când privești spre orizont. E un disc care nu se grăbește — alunecă, plutește, respiră — exact…

  • Play ▶

    O grădină din care nu mai vrei să ieși

    În perioada pandemică, tot mai mulți dintre noi ne-am găsit refugiul în a face lucruri cât se poate de diverse care țineau odinioară de exterior, cât mai în casă. Aașa au apărut diverse grădini în tot sensul cuvântului în bucătării și balcoane de bloc, mici jungle artificiale în sufragerii, plante peste plante crescute lângă laptopuri și televizoare, diferite tipuri de plante aromatice pe dulapuri cu vase, mici flori apărute de lângă paginile calendarului de perete, și multă verdeață în locuri unde n-ai fi crezut vreodată că va apărea. Și prin toate aceastea dacă mergeai, dacă mai reușeai să te strecori prin casă până la o tastatură ancorată de-un laptop care…

    Comentariile sunt închise pentru O grădină din care nu mai vrei să ieși
  • #Fresh

    #Fresh – Fine, it’s Pink – End of the World

    Ce soundtrack are vara ta? Dacă nu ți-ai răspuns încă la întrebarea asta, poți să încerci piesa nouă de la Fine, it’s Pink – End of the World. După albumul „Lavender Garden”, formația și-a recalculat puțin stilul, mergând pe linii mai pop și versuri mai uplifting. S-au văzut tentative chiar și în câteva piese de pe album, însă această linie pe care au ales-o acum sună fantastic. Există ceva hipnotic în „End of the World”, ceva ce te va face să dai replay de mai multe ori, fără să îți dai seama. Cu siguranță piesa aceasta este prima dintr-un demers mai amplu pe care îl au pregătit, unul care se…

    Comentariile sunt închise pentru #Fresh – Fine, it’s Pink – End of the World