Play ▶

O voce cât toate celelalte

Pentru mulți dintre noi, lumea asta așa cum este ea acum devine din ce în ce mai agitată, și ca să putem să o trăim cu totul, să o înțelegem măcar, trebuie să căutăm un refugiu din când în când în care să lăsăm să treacă puțin timpul pe lângă noi. E important să căutăm un loc de unde să ne uităm în jur și să înțelegem ce-i mai doare pe ceilalți, cum mai sunt ei, cine mai este și cine nu, și prin asta să ne uităm o vreme și la noi, că doar așa ajungem să ne întâlnim noi pe noi. Este o muncă sisifică în toată treaba asta, și de multe ori prea puțini își alocă timp să o facă, și cei care o fac ajung să se înțeleagă într-un fel în care de multe ori ajung să-l și exprime printr-o formă artistică. În linii mari, cam așa se poate descrie albumul lui Paul Tihan „Din noile căderi am să adun doar zborul”, o colecție de opt piese introspective și extrem de bine conturate din punct de vedere muzical, în care artistul încearcă să-și explice sieși lumea în diverse forme, luând ca martor publicul care are răbdarea să pornească în acest marș de penitență.

Paul Tihan este un foarte tânăr artist ieșean care a demonstrat în repetate rânduri că vocea sa este una de referință în muzica românească alternativă. Încă de la primele piese lansate în urmă cu câțiva ani, Paul s-a impus pe o nișă de folk-rock alternativ, dovadă fiind prezența sa în formulă restrânsă sau full-band la diverse festivaluri de anvergură din țară. Albumul „Din noile căderi am să adun doar zborul” este un punct important în dezvoltarea sa artistică fiind o expresie a maturității sale compoziționale.

Albumul se deschide cu piesa „Unul lângă celălalt”, și deloc întâmplător primul vers al acestei piese este „Trăiesc înfășurat în propria-mi lume”, un vers care ar putea fi motto-ul general al creației sale. Procesul de descoperire și înțelegere al lumii pornește de la a se înțelege pe el în primă fază, iar versurile reflectă acest lucru cu lux de amănunt: „Mi-e visul cutremur/ Și simțul în avânt.”

Scanarea continuă a propriei conștiințe îi deschide tânărului ochii către lume într-un fel în care nu a mai văzut-o până acum – o lume în care imperfecțiunile există, o lume în care orice se întâmplă trebuie să fie văzut printr-o lentilă pozitivă, o lume în care și răul care se întâmplă se poate să fie doar un accident: „E aici, e acum, e în noi/ E momentul în care/ Înveți să-ți aduni lucruri noi și ce dor/ Și război și frustrări și din nou/ împăcare/ Azi simți din nou viața/ Asmuțită într-o clipă/ Și tot ce te afundă/ Într-un final te ridică/ Azi, ești un alt om/ Un alt om, azi ești un alt om.” (Alt om)

Schimbarea este greu de acceptat, și prin aceasta includem și maturizarea pe care Paul o simte că îi răpește sinele ludic: „Mai e încă timp/ Să rămâi, să fii tot ce ai vrut/ Vreodată să fii, chiar de la început/ Mai e încă timp să mai schimbi să mai uiti că în jurul tău/ Norii se încruntă/ Și limba ta-i mută/ Și gândul stă în loc/ Și nu e apă e foc.” (Alt om)

Descoperirea lumii se întâmplă oarecum treptat, și cu fiecare piesă pare că lumea aceasta se tot deschide și tot pare să aibă mai multe de spus. În piesa „Lună pe piele” începe să se întrevadă și lumina de la orizont, versurile plutind dintr-un unviers în altul: „Azi ne ținem de mână/ Ca într-un dans dintr-un vis/ Cu picioarele stângi/ Nu știm să pășim în noi/ Avem fluturi și o lună/ Și un destin de promis/  Dar ne spargem în stânci/ Atunci când iubim înapoi/ Aveai marea în păr/ Iar eu nu știam/ Să strig și să număr/ Cum îți eram/ Lună pe piele în nopți.” (Lună pe piele)

O piesă de referință de pe acest album este „Nu spune nimănui”, colaborarea lui Paul Tihan cu Andra Andriucă, artistă care a lansat recent un album promițător, și datorită căruia cei doi au mers într-un turneu comun la început de 2024. Piesa este intersecția lumilor celor doi, lumi foarte diferite, dar care au mici puncte de convergență vizibile în această piesă. Versurile merg ca un dialog între cei doi în timp ce își împărtășesc frici și dorințe în cel mai sincer și duios mod posibil: „N-aș vrea sa te încurci, să te sperii/ Când tăcerile îmi cresc și în neliniști mi-e firesc/ Aș vrea să mă auzi la marginea tăcerii/ Unde din nou și din cuvânt, crește zbor și dor și avânt.” (Nu spune nimănui)

Albumul se încheie ca orice călătorie – cu multe lecții învățate, cu perspective deschise către viitor, și cu luciditatea acumulată din victoriile și eșecurile trăite pe parcurs: „Pentru orice gând de război/ E o pană ce mângâie/ Pentru tot ce a murit în noi/ E o pană ce mângâie/ Doar stai și ascultă.” (O pană ce mângâie)

Prin albumul „Din noile căderi am să adun doar zborul”, Paul Tihan nu doar că își deschide un drum în muzica alternativă românească, dar își construiește singur podurile, le dărâmă și le face la loc, având puterea să-și tragă toate lumile prin care a trecut după el și să-și asculte cea mai bună voce interioară cu certitudinea că îl călăuzește înspre acolo unde trebuie să ajungă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *