Play ▶

Golanii

Uneori, se întâmplă să vrei să fugi din oraș, și să conduci cât te țin puterile, până ajungi pe malul unei ape foarte curate și liniștite, unde poți să stai o vreme să începi să îți auzi din nou gândurile, să mai vorbești cu tine, să te mai minți singur, să mai glumești cum poți. Este o stare aparte starea asta de liniște, pe care de multe ori o găsești în cele mai nebănuite locuri. În cel mai recent material discografic intitulat Hoții de vise, Jurjak îți oferă caruselul de liniște și introspecție la care vrei să ajungi atunci când încerci să cauți alternativa potrivită la tot ce ajunge să ți se întâmple în fiecare zi.

Jurjak a apărut în 2015 ca proiectul muzical a lui George Petroșel. Pe la finalul acelei veri, într-un tren cu studenți care mergeau către Mangalia am auzit prima oară piesa Șoapte, care venea cu un twist foarte interesant la tot ce auzisem până atunci. O voce baritonală care îți transmitea un mesaj hipnotic era tot ce trebuia în perioada aceea, și ușor ușor, vedeam în playlisturile prietenilor mei cum piesa asta câștiga teren. Și iată că a curs vremea până în 2016 când a apărut primul album – Lemon Blues. La un album de debut cauți în permanență să vezi explorarea formației în teritorii muzicale diverse, cauți influențe, teme instrumentale specifice, și în primul album Jurjak ne-a oferit o mostră de profesionalism cum rar se găsește în albumele de debut. Lemon blues se prezintă destul de unitar, cu un ton de chitară impecabil și o maturitate pe care nu o găsești de multe ori la trupe cu vechime. În partea de inovație, Jurjak venea cu ceva foarte important, și anume căutarea unei liniști în detrimentul aglomerației sonore la care poți ajunge când ești la început și vrei să demonstrezi dinadins. Simplitatea este dată în primul rând de coerența pieselor care fac tot posibilul să nu se abată de la firul poveștii. Și totuși, începând cu Lemon blues, Jurjak ne demonstrează că albumele pot spune o poveste cap-coadă, și în același timp, și piesele dacă sunt luate individual spun la rândul lor mai mult decât te aștepți. Poate cel mai interesant insert de pe albumul de debut este coverul la The thrill is gone, piesa legendară a lui B.B. King. Tranșant și cu inserții personale puternice, Jurjak își arată colții și indică direcția pe care o urmează muzical, arătându-ne în detaliu modul cum va transforma în stilu-i propriu, blues-ul pe care-l știam, într-un experiment alternativ. De la primele concerte pe care le-am găsit documentate, formula de live a fost compusă din George Petroșel (Jurjak), Narcis Axinte, Dan Minel Stoica și Daniel Olteanu.

În 2018, Jurjak a lansat cel de-al doilea album Blues Berry, și piesa Vântul a intrat rapid în canonul muzicii alternative românești. Versurile piesei pornesc de la poemul Ce te legeni?… de Mihai Eminescu, cu mult înainte să ajungă și muză pentru o piesă din repertoriul Irinei Rimes: „Bate vantul, cică frunza îndură/ Cântăreții, cica, mi-i alungă/ Cerul tace, cică, vântu-i mut/ Eu stau cu urechea în pământ și ascult/ (…) Fără ploaie, cică, fără vânt/ Crengile, cică, la pământ/ Astăzi înger, cică, mâine sfânt/ Eu stau cu urechea în pământ și ascult.” (Vântul)

Fără să se abată de la drumul pe care l-a anunțat inițial, acest al doilea album sedimentează muzical stilul formației. Bass-ul puternic, notele joase asezonate perfect cu un overdrive plin și vocea inconfundabilă combinate cu o coerență fină a pieselor, au dus albumul acesta pe noi culmi: piesa Imnul minerilor i-a adus lui Jurjak o nominalizare la premiul GOPO pentru coloana sonoră a filmului „Planeta Petrila”.

Am fost cu toții opriți o perioadă destul de lungă de timp din activitate, și pare că Jurjak a reușit să folosească timpul acela pentru a lucra la cel de-al treilea album – Hoții de vise – apărut la finele anului 2022. Unul dintre lucrurile care se remarcă la piesele formației Jurjak, și am așteptat până la cel mai recent album să o spun, este modul cum George Petroșel, reușește să se joace și să experimenteze cu versurile complet dezinvolt. Spun asta pentru că este foarte greu de imaginat pe cineva care ar putea lua atât de ușor o poezie cum este Ce te legeni?… și să îi ofere un răspuns muzical atât de remarcabil cum este exemplul menționat anterior cu piesa Vântul. Versurile par a fi fost gândite ca niște poeme care, sub lupa potrivită, pot fi și puse pe muzică, sau doar luate ca atare: „Nu e casă fără geamuri/ Nu-i nici codru fără ramuri/ Nu-i nici fum fără țigară/ Nu mai e nici primavară/ Sărbatori fără copaci/ Ursule, ce o să te faci?” (Nu a mai rămas nimic)

În piese ca Jocuri de noroc sau Alba Neagra de pe ultimul album, cât și pe alte piese de pe albumele menționate anterior, Jurjak creează un mit al ultimilor golani boemi pe care-i mai poți găsi prin București dacă ești atent să-i vezi, pornind de multe ori de la situații care merg în regim de carusel prin viața trăitorului. E multă dorință, multă boemie, multe situații limită trăite cu tot sufletul deschis și cu speranța ca într-o secundă totul se poate schimba. În mai bine? În mai rău? Asta rămâne de aflat în muzica ce o vor scoate de acum încolo.

Foto – The Phope via Rocanotherworld