Avalanșa

Fiecare avalanșă care coboară de pe un munte cu viteză mai mica sau mai mare, pornește de la ceva. Au pornit avalanșe de la temperatură, de la mici cutremure, dar cu siguranță snt avalanșe care au pornit de la câțiva fulgi care au căzut înlocul potrivit la timpul potrivit. În peisajul artistic românesc există asemenea situații care au pornit de la câteva acorduri sau o piesă postate pe internet la momentul potrivit, și care au ajuns într-un foarte scurt timp să fie adevărate fenomene. Cel mai important din ultimii ani este fără îndoială proiectul Om la lună.

Debutul a fost unul în condiții destul de vitrege având în vedere că primul material discografic a apărut în vara anului 2020, un an de tristă amintire pentru toată suflarea artistică globală. În clipe în care domina panica și nesiguranța, Om la lună lansau un EP de 6 piese intitulat Dans. Cu atât mai mult, s-au încăpățânat să nu îl lase doar digital, și au colindat țara în lung și în lat, fiind printre primii care au spart gheața după o izolare care nu a făcut bine nimănui. Tematic, albumul nu s-a depărtat de cele trăite în izolare, și ar fi fost greu de făcut abstracție totală de perioada aceea, doar că piesele au adus un suflu cât se poate de nou prin versurile lui Doru Pușcașu.

În materie de versuri, multe formații românești au experimentat destul de mult în ultimii zece-cincisprezece ani, dar siguranța pe care o imprimă Om la lună în fiecare cuvânt din fiecare piesă este cu adevărat specială. Doru Pușcașu, solistul vocal și autorul versurilor, pare că nu a pus nici un cuvânt la întâmplare, și că mai degrabă a tras muzica după versuri, și nu vice-versa: „Știi prea bine că nu ne-am propus așa./ Ce cuvânt ni se cuvine și ce pedeapsă grea?/ Am lăsat inimile să cadă, cu capul ‘nainte s-au dus/ Au căzut într-o grămadă de alte inimi căzute de sus” (După război).

Cu ochii închiși, dacă asculți albumul Dans, vei vedea inevitabil, la un moment dat, o lumină care va apărea de nicăieri, și nu va pleca, și pe care nici nu ai putea să o lași să plece. Rar se întâmplă ca un carusel emoțional să aibă o intensitate constantă, și atunci când se întâmplă este ușor de văzut în privirea publicului când ascultă muzica live.

Obsesia unei construcții perfecte, imprevizibile și omogene continuă și pe albumul În caz de om la lună, strigați “om la lună stânga​/​dreapta”, după caz. Al doilea material discografic al formației este un album pe care, dacă îl asculți cu atenție, însumează toate gândurile tale ascunse, toate bucuriile și neplăcerile pe care le simți, dar poate prea rar le exteriorizezi. Și când îl asculți, le simți ca și cum le-ai spune tu, ca și cum atunci ai fi învățat cuvintele pe care nu le-ai știut o viață. Și cu cât îl asculți, cu atât se deschide mai mult, că într-un final nu mai vrei tu să vorbești deloc, și lași tu muzica lor să vorbească pentru tine. E greu de explicat de multe ori cum face muzica aceasta să scoată ce-i mai bun și mai rău din tine, și nu, nu mă refer atunci când o cânți, că asta este ușor; spun strict de atunci când o asculți cât se poate de terapeutic, și te sperii de ce găsești în tine, câți sunteți, cum de vă suportați, dar într-un final vă așezați cu toții la o masă, și stați în liniște până la următoarea piesă, ca niște frați vitregi care se întâlnesc prima oară după vârsta de treizeci ani.

Cu fiecare piesă, formația se definește mai mult, și îți arată mai mult, lăsând totodată loc pentru a te putea surprinde și pe mai departe. Piese ca Timp pentru noi, Liniștea, sau Distanță de siguranță te îmbrățișează ca o pereche de brațe pe care le cunoști deja, și te ridică până în înaltul cerului, și nu îți lasă nici o secundă impresia că te-ar lăsa să cazi în gol.

Și pentru ca transa să fie completă, în vara anului 2022, formația a lansat și cel de-al treilea album – Echilibru. Ce aduce nou acest album? Nu multe față de primele două, dar face un lucru foarte important, și anume definește un stil. Se vede clar cum formația s-a maturizat cu fiecare material apărut, a crescut, și-a format o bază de fani foarte loiali prin toate colțurile țării, și au reușit să surprindă de fiecare dată cu o prospețime pe care parcă nu o vedem pe-atât de des pe cât ne-am dori.

Într-un timp extraordinar de scurt, și în trei albume apărute din entuziasmul unor oameni extrem de talentați, Om la lună a devenit un adevărat punct de reper în muzica rock românească. Cu piese exclusiv în limba română, cu versuri deopotrivă ludice și tăioase (La capăt de linie, dacă te uiți cu atenție O să vezi rătăcind două puncte de suspensie. Ce știu cel mai bine, sau cel putin li s-a dus vestea, Să privească în zare și să continue povestea. – La capăt de linie), cu patru membri de o tinerețe exuberantă (Doru Pușcașu, Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu), Om la lună are toate coordonatele pentru a deveni o trupă cult a muzicii românești. A pornit ca o avalanșă care nu pare să se oprească, și probabil când va fi să se oprească, vom auzi, dar până atunci „din poveste înainte mult mai este.”

Foto – The Phope