Maraton fără linie de finish
Dacă ai simțit și tu asta, poate că știi. Uneori e prea mult zgomot, e prea multă lumină, sunt prea multe de rezolvat, prea multe de avut grijă, prea puțin timp pentru toate, multe promisiuni și angajamente. Uneori nu mai ai timp să vezi ce e cu tine, n-ai timp să mai știi pe unde ai venit și pe unde ar trebui să ieși, nu mai știi cine răspunde la telefon când suni sau când primești apeluri, n-ai idee de ce te mai trezești și de ce te mai întorci acasă. Și după o vreme în care toate se tot întâmplă zi de zi, că nu mai știi care e noaptea asta și care e fosta noapte, încerci cu greu să te oprești. Nu îți iese din prima, și parcă niciodată nu te oprești cu totul. Și atunci fugi, ieși din matrix, îți arunci telefonul de perete, lași toate în urmă și dispari cum poți mai bine într-un loc fără semnal la telefon, fără faruri, doar cu o liniște exploziv de asurzitoare. Și din acea liniște, dacă ești atent și o asculți cu atenție, poate ieși ceva foarte frumos și satisfăcător. Liniștea asta pare că a fost căutata de Paul Manolescu, solistul de la Eyedrops, când a pus cap la cap alături de restul formației, albumul Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.
Eyedrops cântă de mult timp, și au ieșit în evidență odată cu lansarea albumului Prezent, un album care a dat lumii hit-ul Bicicleta, o piesă care e încă fredonată de tot publicul lor la concerte, și nu numai, o piesă care a rămas ca un imn pentru cei care se întorc dimineata spre casă după o noapte de bătălii teribile pe teritorii minate de plăceri de tot felul, fredonând „E gol orașul-acum”.
Noul album Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut. vine după o pauză destul de lungă a formației, o pauză care a prins undeva la mijloc și perioada pandemică care a fost, ce-i drept, o pauză generală pentru mai toată lumea din mediile artistice. Cu acest album, și cu revenirea spectaculoasă, Eyedrops ne-au demonstrat încă o dată că povestea lor e departe de a fi gata, și că mai au multe de demonstrat.
De altfel, există un mic text explicativ în bio-ul albumului de pe platformele de streaming care oferă un insight în cele întâmplate în ultimii ani în viața formației: „Albumul ăsta e povestea ultimilor noștri doi ani. Povestea unei găsiri, și a unei superbe rătăciri. Albumul ăsta nu s-a născut la sală sau în studio. El a prins viață prin bucătării, mașini, popasuri, camere de hotel, sau la noi în curte. Am învățat odată cu el ce îi trebuie și cum ne place să-l creștem, ce fel de album vrem să fie când o să fie mare. Să vă bucurați de el!”
Nu știu dacă au gândit-o așa, sau nu, dar parcursul lor îmi amintește puțin de povestea de super succes a lui Justin Vernon, care după o serie de decepții personale și profesionale s-a retras la o cabană în pădure, și preț de câteva luni a încercat să-și pună ordine în viață, să scrie și să cânte. Și după toate astea a apărut albumul For Emma, forever ago, și de acolo Bon Iver a devenit unul dintre cele mai importante proiecte indie din lume.
O pauză la vremea ei face minuni, am văzut și la Bon Iver, și acum urmează să vedem și la Eyedrops, pentru că albumul Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut. vine ca un tsunami peste ascultători, cu un suflu proaspăt, cu versuri bine alese, și un sunet care ne arată că acest proiect a ajuns la maturitate.
Albumul de față se desfășoară ca un parc de distracții unde nimic nu pare a fi pus la întâmplare, un parc unde formația te așteaptă la intrare și te îndeamnă să intri fără frică, ca într-un loc cunoscut unde niciodată n-ar trebui să te simți stingher: „Bine ai venit, hai să greșim împreună/ Hai să încercăm cu tot ce avem la îndemână.” (Greșim împreună)
Și după ce intri, totul pare atât de familiar, atât de aproape, încât orice vers se aproie de tine îți vorbește ca o scoică pe care o iei de pe plajă și-ți povestește tot ce n-ai sperat vreodată. Piesa Am nimic se remarcă prin natura confesivă, fiind un rezumat al ultimilor ani când pare că a existat o nesiguranță care a obturat toate intențiile trupei: „M-am dus departe/ Cât de departe am putut/ N-am zis nimic/ Oricât de tare a durut/ Uit pas cu pas/ Din ce-a mai rămas. (…) Și oricât de departe îți par a fi/ Să știi că n-am uitat/ Oricât de încet m-ai auzi/ Tot ți-am cântat/ Am totul atunci când n-am nimic/ Tot căutând m-am rătăcit/ O să stau lângă tine/ Poate dau și de mine cumva.” (Am nimic)
Flashbackurile din vermuri imateriale în care totul se întâmpla rapid se decantează puțin câte puțin, dar totul încă pare într-o ceață care refuză să se ridice: „O dimineață lentă și un răsărit ratat/ Ce oameni frumoși, dar ce păcat.” (Ultima noapte) Totuși, există un punct în care ceața dispare și rămân niște vorbe care se scrijelesc la infinit în cap ca o presupusă greșeală din care nu vrei să înveți nimic: „Toată lumea fruntea sus, orice ar fi/ N-ai voie să glumești sau să faci prostii/ Cu toții trăim marele succes/ Cu toții ne grăbim, cu toții facem exces.”(Ultima noapte) Refrenul acestei piese pare o rezolvare posibilă, naivă și sentimentală, astfel că prin amânarea somnului prelungești o plăcere pe care ai dori să o ții acolo cât se poate de mult: „Mai avem doar o noapte și n-o s-o dorm/ Dacă tot am stat până acum hai să n-o stricăm cu somn/ Mai avem doar o noapte și n-o s-o dorm/ Dacă tot am tăcut până acum n-aș vrea să-ți vorbesc prin somn.” (Ultima noapte)
Există un substrat beat foarte pronunțat în albumul Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut. Amintirile de călătorie, însemnările din timp de pace și război, vise explicate sau nu, sau alte vise cu sens sau fără, toate sunt încorporate în piesele care fac din acest album un memento al unor vremuri tulburi, vremuri ca niște valuri pe care nimeni nu s-a zbătut să le îmblânzească în vreun fel. Toate mișcările, toată nebunia și toată liniștea dintre ele se regăsesc frumos aranjate pe albumul Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut., album care vine și ca răspuns la întrebarea pe care n-a pus-o nimeni, dar care plutea în aer de ceva vreme „Există viață și după „Bicicleta?”. Da, există.
