Interviu | Răzvan Patachi (CriticEyez): „Am întins în anii ăștia adevărate plase digitale de captură a ceea ce mișcă pe zonele non-mainstream.”

În ultimii ani, Răzvan Patachi s-a înhămat la o muncă sisifică – cea de a aduna, promova și interconecta muzica românească underground. Când a pornit el site-ul CriticEyez, prin 2017, nu mai era nimeni care să facă treaba asta, și uite că datorită lui ajungem noi toți să descoperim trupe de tot felul din toate colțurile țării, trupe pe care de altfel cu greu cred că ne-ar fi căzut sub ascultare. El a scris despre noi toți pe site-ul lui, și de aceea mi s-a părut normal să fie el primul meu interviu de pe site, pentru că, la urma urmei, el ne-a ajutat enorm când am apărut cu formația Adam’s Nest, și sunt convins că multe trupe îi sunt la fel de recunoscătoare cum îi suntem și noi.

Polifonic: Răzvan, ai pornit site-ul CriticEyez într-o perioadă cand mai nimeni nu băga muzica underground în seamă. Cum de ai ajuns să faci treaba asta, și cât de anevoios a fost începutul?

Răzvan Patachi: Vlad, m-ai încurcat de la prima întrebare și m-ai făcut să accesez resurse de memorie interne și externe pentru a-ți da un răspuns. Prima oară a fost muzica și, mai ales, forma ei de live performance. Am trecut demult de pragul de 1000 de concerte ale trupelor locale. Apoi a venit datul cu părerea, sport național 😊. Primele manifestări scrise au apărut în mai multe forme pe social media anilor 2010. S-au pierdut. Erau frânturi de recenzii făcute “la cald” și cam la mișto. N-ajutau pe nimeni. Apoi, pe măsură ce am creat legături cu lumea asta, am zis să și construiesc ceva. Așa a apărut în 2015 CriticEyez sub formă de pagină facebook cu misiunea definită în about info “Ochi critic aruncat peste fenomenul artistic alternativ românesc”. La cererea publicului cititor și pentru ca prețioasele emanații să rămână posterității și să intre mai ușor la indexarea boților a apărut în 2017 și site-ul criticeyez.com, un blog pe WordPress care a ajuns încet la aproape 900 de articole. După cum vezi nu știu exact cum am ajuns aici, dar știu sigur că muzica are ceva de-a face cu asta.

Polifonic: Cum ajungi la muzica trupelor mici și foarte mici, la început de drum? Unde le găsești? Te găsesc ele pe tine?

R.P: Cum faci să găsești în pădure dumbrava minunată? Cum găsești în marile orașe turistice locuri în care să guști cu adevărat ce înseamnă? Ieși de pe poteci, o iei pe străduțe rătăcite. Bineînțeles că în timpurile pe care le trăim te bazezi și pe tehnologie. Am întins în anii ăștia adevărate plase digitale de captură a ceea ce mișcă pe zonele non-mainstream. Multe scapă totuși și atunci intervin prietenii cu un “Bă! I-ai ascultat pe ăștia!?” Apoi, după ce ai devenit celebru  – insert bufnit în râs cu berea la gură – te mai trezești și cu un “Bună ziua, am și eu un proiect.”

„Încă n-am ajuns să spun “No more music!”

Polifonic: Cât de multă muzică mai are loc în viața ta de cand ai pornit proiectul CriticEyez? Se întâmplă să ajungi la momente de supra-saturație?

R.P: Muzica și proiectul merg mână în mână, se alimentează singure. Da, e nevoie de timp și nu doar de scris ci și de lăsat să intre notele și mesajele la ronțăit printre neuroni și simțăminte. Încă n-am ajuns să spun “No more music!”, dar au fost momente când aș fi vrut să scriu mai mult, dar ce să vezi ziua are doar 24 de ore. Atunci am deschis proiectul spre alții ca mine și s-au adunat de-a lungul timpului câteva personalități care azi au ceva de spus pe zona asta.

Polifonic: Ai pornit site-ul acesta de ceva vreme…ce te mână în luptă în continuare?

R.P: Celebritatea – iar a sărit spuma berii pe tastatură -. Într-o notă mai serioasă mă gândesc că poate cuvintele mele ajung la ei și le dă o motivație în plus să fie mai buni, să continue să viseze. Și ca efect colateral să ajut la creșterea scenei locale astfel încât copii mei să mai poată asculta muzică bună, generată de oameni, și peste 20 de ani.

Polifonic: Dacă poți, spune-mi cinci formații pe care le-ai descoperit de cand faci treaba asta de cronicar muzical, și care te-au impresionat.

R.P: Cinci sunt puține, dar hai….  Îmi dai greu. O să numesc proiecte pe care le știu încă de dinainte de a visa ei cât de departe pot ajunge. Om la lună, proiect pe care-l știu de când era doar Doru Pușcașu acolo și unde am aruncat și eu enervantul sfat “ia niște oameni lângă tine”. Ana Coman pe când era doar o fată cu chitara și care strecura 2-3 compoziții personale prin setlist și io p-alea le voiam. Delta Pe Obraz, o trupă prinsă în plasele moldave și care m-a făcut să dau share peste tot și până la urmă s-a materializat colaborarea cu Bandbook și apoi concertele prin țară. Mădălina Pavăl de când încă nu era „și orchestra”, dar fata cu doru’ livra o emoție care era clar că va erupe. Uite să-ți dau și un proiect care putea ajunge mai cunoscut, dar nu s-a întâmplat. Poate-l zgândăr cu ocazia asta, To The South, Bluebird.

„Dar tot timpul va fi muzică născută organic prin garaje, dormitoare și alte cuiburi.”

Polifonic: Mai are underground-ul viitor în climatul actual din România?

R.P: Întrebarea cred că e global valabilă. Pentru a da un pic de context eu nu mai cred că există undreground de când cu facilizarea accesului la content muzical prin intermedul platformelor și aplicațiilor. Oricine poate ajunge oricând, oriunde. Poate. Că nu se întâmplă cu majoritatea, că intră proiecte prematur în morminte, da. Dar tot timpul va fi muzică născută organic prin garaje, dormitoare și alte cuiburi. La fel vor exista și rețete cu toată expunerea radio, media și likeurile de rigoare. Eu sunt aici pentru primele enumerate. Și nu văd să fie vreo scădere a numărului lor. Ba dimpotrivă. Sunt din ce în ce mai multe și, mai important, crește calitatea lor. Deci este viitor.

Polifonic: Recunosc, m-ai motivat foarte mult să pornesc proiectul Polifonic, pentru că mi-ai arătat că se poate să te înhami la o muncă sisifică cu un dram de inconștiență și o minte limpede. Ce sfat ai da tinerilor care vor să intre în industria asta, fie că e pe partea de booking, marketing sau critică muzicală?

R.P: Era și păcat ca un penel ca al tău care mai știe și cu muzica să rămână pe dinafară. Așa că bine c-ai venit, brroooo! Avem treabă! Sfaturi nu dau, dar pot să zic că eu am fost un inginer cu oleacă de limbariță. Sunt convins că sunt multe talente care pot ajunge mult mai departe. Hai! Vă așteptăm să dați frâu liber părerilor pe criticeyez, polifonic și pe unde mai vreți. La fel și pentru zona de booking, PR, artist management. Bandbook, Overground, Funky Management au nevoie de minți proaspete.

„Am cântat la chitară bass pentru puțin timp în secolul trecut.”

Polifonic: Hai să facem un experiment: să zicem că mâine îți faci o formație, și trebuie să îți alegi alți patru sau cinci instrumentiști din formații din România care să fie cu tine în formație. Pe cine ai alege și de ce? La ce ai cânta tu?

R.P: N-o să dau nume, dar știu că m-aș băga intr-un grup cu care să merg la drum lung și care să aibe aceleași valori pe și în afara scenei. De ce? Pentru că am văzut prea multe proiecte mișto care s-au destrămat pentru că în afara muzicii oamenii nu se înțelegeau. Deci n-aș căuta neapărat cei mai buni profesioniști, ci oamenii potriviți. Am cântat la chitară bass pentru puțin timp în secolul trecut așa că tot pe acolo m-aș vedea.

Polifonic: Și o întrebare de final – ce crezi că vom avea mai curând– o trupă românească pe-o scenă de festival mare (Glastonbury, Sziget) sau o echipă românească de fotbal în Champions League?

R.P: Având în vedere că Dinamo se pregătește de vreo 15 ani pentru Champions League cred că mai degrabă văd o trupă românească iar la Sziget ( pe aici au mai trecut The Mono Jacks, KUMM și cred că și altele). La Glastonbury mai încolo 😊. Până atunci avem naționala la Euro 2024 și prezențe la festivaluri de nișă, care oricum mi se par mai despre muzică decât cele mari, generaliste.