Interviu | Bob Ramanka: „Proiectul solo a început de fapt ca unul de învățare și experiment.”

În 2022, pe scena Rocanotherworld, am văzut pentru prima dată proiectul Bob Ramanka care era practic side projectul lui Bogdan Cotîrță Gruicin, fondator Melting Dice. Prin proiectul Bob Ramanka se vede o deschidere foarte mare către experiment atât muzical cât și liric, venind din zona de trip hop și electronic, și mergând către un spoken word cum nu prea se face la noi. Am vorbit cu Bob Ramanka despre muzică, planuri și proiecte de viitor în acest interviu, care trebuie ascultat musai cu muzica Bob Ramanka pornită pe fundal.

Polifonic: Povestește-mi cum a început aventura ta muzicală, de la ce vârstă ai pus mâna pe chitară?

Bob Ramanka: Cred că era în jurul vârstei de 13 ani. Pe acolo. Aveam chitara lu’ soră-mea, aveam rock-eri în bloc și pe la 13 ani s-au aliniat planetele. Începusem de vreun an, doi să ascult altă muzică decât ce aveau ai mei prin casă și pasul firesc a fost să iau chitara la zdrăngănit să fiu și eu că ăia mai mari. Prima trupă a apărut înainte să stiu toate acordurile majore, că mai erau d’ăștia din generația tânără și ambtioasa pe scara blocului. Cred că repetam chiar în casa scării sau prin uscătoria blocului până trezeam vreo vecină mai supărată și ne trimitea de acolo. La liceu am dat de alții ca mine și lucrurile au luat-o la vale bine de tot. Metale, chestii grele, din care îmi dau seama acum că nu înțelegeam mai nimic. Prima trupă „serioasă” la liceu am făcut-o; îi zicea Empire și își dorea să fie una de heavy metal. Ce a ieșit, însă, era cu totul altceva. Dar na, virusul era deja luat și de atunci nu a mai plecat niciunde.

Am făcut liceul la finalul anilor 90, se asculta multă muzică pe atunci, iar apoi au venit anii 2000 cu un val nou de sound și estetică.

Polifonic: Ce muzică te-a influențat puternic de la început? 

Bob Ramanka: Am început cu hard rock, chestii digerabile în prima fază și m-am dus încet spre heavy metal și alte metale chiar mai dure. Apoi am ajuns la liceu și am descoperit rock-ul ceva mai vechi care la mine pe stradă nu prea era gustat. Apoi am ajuns să îmi extind orizontul cu cât se extindea și cercul de cunoscuți. Am făcut liceul la finalul anilor 90, se asculta multă muzică pe atunci, iar apoi au venit anii 2000 cu un val nou de sound și estetică. Am fost acolo, cum se zice. Cred că doar muzica electronica nu m-a prins când trebuia. Și îmi pare rău cumva pentru că la Timișoara în perioada aia se întâmplau niste chestii foarte la zi cu ce era pe dincolo în domeniul ăsta. Dar eu eram încă un rocker convins și nu prea îmi venea să trădez cauza.

Abia de curând am găsit o „voce” pe care să mă exprim ceva mai unitar stilistic în proiectul acesta, iar vocea asta e una mai trip-hop și spoken word.

Polifonic: Cum a fost tranziția de la a cânta într-o formație la proiectul solo? Unde găsești că este o libertate mai mare de compoziție?

Bob Ramanka: Păi proiectul solo a început de fapt ca unul de învățare și experiment. În urmă cu vreo 3, 4 ani am zis că aș scrie muzică și în alte genuri, asta pentru că și preferințele mele muzicale au ajuns să varieze mult față de perioada când am început trupa de alternativ, și atunci am zis că fac treaba asta ceva mai organizat sub o umbrelă comună. Și așa s-a și întâmplat, fară să am vreo miză anume, deci a fost destul de relaxat la început. Abia de curând am găsit o „voce” pe care să mă exprim ceva mai unitar stilistic în proiectul acesta, iar vocea asta e una mai trip-hop și spoken word. Aici m-am oprit deocamdată din drumul ăsta inițiatic prin alte genuri muzicale. Libertatea a fost maximă aici și am ajuns la ce fac acum într-un mod foarte firesc și autentic. La ce fac cu trupa lucrurile sunt ceva mai structurate, stăm într-un gen de care ne-am apucat acum mai bine de zece ani și schimbăm încet lucrurile.

Polifonic: Povestește-mi puțin cum a început proiectul Bob Ramanka, și de unde numele?

Bob Ramanka: Cum ziceam și mai sus a început dintr-o nevoie de experiment și a devenit ceva abia după vreo 3 ani, timp în care mi-am căutat vocea și stilul în care să vreau să fac mai mult de o piesă sau două. Am trecut prin tot felul de subgenuri ale muzicii electronice și am găsit un loc în care mă simt firesc abia de curând. Numele este de fapt porecla mea din copilărie și când am zis că fac un proiect în care mă joc mai mult mi-a venit cumva normal numele din perioada aia a vieții în care mai mult te joci. Bob Ramanka l-am botezat eu pe Richie Sambora când aveam 12-13 ani și ăștia mai mari din bloc îmi dădeau să ascult diverse trupe și proiecte, iar a doua zi mă întrebau cum mi-a plăcut și ce am înțeles. Pentru că albumul solo a lui Sambora l-am primit parțial pe o casetă de 90 de minute, în completarea unui album Bon Jovi, când am fost scos la tablă le-am zis că Bon Jovi mi-a plăcut, dar Bob Ramanka ăla nu prea. Ei au râs de mine, eu am râs cu ei și așa mi-a rămas numele până am plecat de la ai mei de acasă.

Pentru creație ajută să ieși din bulă și să trăiești și altceva pentru o perioadă măcar.

Polifonic: Cum se simte un muzician polivalent în provincie? Simți că este un mediu ok pentru dezvoltarea ta muzicală? Ți-ar fi priit un loc mai agitat?

Bob Ramanka: Mă gândesc de câteva ori pe an să mă mut și eu unde se dă ora exactă, orașul mă strânge uneori și mi se pare că îmi lipsesc oportunitățile pe care le găsești în București sau în alte orașe de prin Europa. Nici acum nu sunt 100% convins că anii următori mă mai prind prin Timișoara, e un subiect încă deschis. Stau aici pentru că am niște rădăcini puternice, familie, prieteni, dar și pentru că am lucrat mult în ultimii ani să sprijin scena de muzică alternativă din oraș și am ajuns să cred că se poate face ceva și aici. Am momente când ajung să fiu convins de treaba asta și momente în care îmi vine să renunț și să im văd de ale mele. Cum ziceam, încă se joaca pentru mine meciul ăsta și cred că, independent de oportunități și scena unui oraș, pentru creație ajută să ieși din bulă și să trăiești și altceva pentru o perioadă măcar.

Polifonic: Am mai făcut exercițiul acesta de imaginație, și mi-ar face mare plăcere să-l fac și cu tine – dacă ar fi să-ți faci un supergroup cu muzicieni români autohtoni, pe cine ai alege, unde și de ce?

Bob Ramanka: Genul de întrebare la care sigur dai un răspuns pe care l-ai completa mai târziu de câteva ori. Cred că ar trebui să-i includă sigur pe Octavian „Vita” Horvath pentru poezia pe care o pune în muzică, pe Robin Proca pentru cele mai narative linii melodice pe care le-am auzit în muzica de la noi, pe Oigan care este un om orchestră și un songwriter foarte versatil și pe Radu Pieloiu la tobe pentru vocabularul lui în instrumentul acesta și generozitatea cu care bate într-un grup. Și probabil că aș face din prima niște colaborări cu AFO (Cred că sunt extraterestru) sau cu Adrian Despot.

Polifonic: Care ar fi 5 – 10 albume românești pe care le-ai pune într-un time-capsule și de ce?           

Bob Ramanka: Fenomental de la Vița de Vie, Nu am chef azi de la Vama Veche, Stalingrad de la RATB, Pielea de găină de la Subcarpati, Now in stereo de la The Mono Jacks și Okean de la Travka. Dintre cele mai noi, Neuropa de la CCSE. Sunt albume care m-au influențat și pe care le-aș asculta oricând fară să mă satur. Sigur am uitat unele.

În străinătate rar mă gândesc să plec, mai degrabă cu proiecte punctuale, rezidențe, genul acesta de ieșiri.

Polifonic: Cât de des te gândești să emigrezi și să faci ceea ce faci în străinătate?

Bob Ramanka: În străinătate rar mă gândesc să plec, mai degrabă cu proiecte punctuale, rezidențe, genul acesta de ieșiri. La București îmi sta gândul ceva mai des, cred că e mai realist și mai accesibil în momentul asta.

Polifonic: Unde vezi muzica românească peste zece ani, și mai ales, unde vezi proiectele în care cânți peste aceeași perioadă de timp?

Bob Ramanka: Mi-e greu să îmi imaginez muzica românească, nu prea le am cu predicțiile și cred sincer că înțeleg tot mai puțin din ce se cântă și se cumpără azi. Legat de proiectele mele, mi-e greu să îmi imaginez că ar mai exista sau că ar mai fi relevantă trupa de alternativ peste zece ani, însă sunt destul de convins de Bob Ramanka, îl văd că pe un proiect care se poate transforma și poate supraviețui.

Polifonic: Și o întrebare de final: unde te vedem în perioada următoare?

Bob Ramanka: Urmează să plecam la drum cu Melting Dice la finalul lui martie și să ajungem prin marile orașe. Teoretic legăm și cu proiectele solo, atât eu cât și Cristi Paros (Berlin Division) câte un concert pe unde ajungem cu trupa. Date și locuri exacte urmează să le fac publice în zilele următoare, când se dă drumul la anunțurile oficiale.