Interviu

Interviu | Doru Trăscău (The Mono Jacks): „Dacă vii să ne vezi în formula asta ai să simți că vine spre tine un zid muzical. O scenă întreagă emite sunete către tine și vibrația asta creează o MARE oglindă sonoră.”

În ultimii ani, The Mono Jacks s-a impus ca una din trupele fanion ale rock-ului românesc prin hituri ca 1000 de Da, Infinit, O să încep de luni, piese pe care le vezi în concerte cântate de un întreg public cu aceeași bucurie în ochi. Acum, The Mono Jacks aduc înapoi un tip de concert pe care l-au mai încercat într-o formulă similară prin 2018, cel de concert cu orchestră. Am pornit acest interviu cu Doru Trăscău de la concertul care va avea loc la Iași pe 23 aprilie, și din vorbă în vorbă ne-am lăsat purtați de val știind că sky is the limit.

Polifonic: Acum ceva vreme căutam pe un site de vânzări o chitară, și un tip vindea un Epiphone pe care l-a marketat în descriere ca fiind „chitară ca a celor de la The Mono Jacks”, și în momentul acela mi-am reconfirmat faptul că trupa The Mono Jacks a devenit sinonimă cu alternativul românesc. Cum ți s-a schimbat viața de când te-ai îmbarcat în acest roller-coaster muzical?

Doru: Chitara la care faci referire am cumpărat-o pentru că am văzut-o la Kings Of Leon, pe-atunci când încă nu erau atât de populari ca astăzi. A fost o alegere făcută strict din motive estetice și mi-am cumpărat chitara de pe eBay Canada cu fabuloasa sumă de 550$. Este cea mai mișto chitară pe care o am și care mi-a fost aproape de fiecare dată când am scris aproape toate cântecele importante din ultimii zece ani.

Cum mi s-a schimbat viața? Well…. 🙂

Nu știu cu adevărat cum ar fi arătat viața mea fără muzică, dar sunt sigur că îmbarcarea în acest roller coaster muzical este o decizie pe care am luat-o cu multă vreme în urmă și de care sunt mândru. La final, am să cobor râzând în hohote, neputând să-mi stăpânesc adrenalina.

    O formație rock poate visa exact atât de mult cât o țin granițele.

    Polifonic: Când a apărut albumul Now in stereo, am crezut că e gata, v-ați pregătit bagajele și urmează să plecați spre alte orizonturi, și totuși uite că nu ați făcut-o, și ați rămas aici și ați devenit una dintre cele mai titrate trupe românești. Ce v-a ținut, sau mai degrabă, ce nu v-a lăsat să plecați? Cât de mult poate visa o formație de rock alternativ dintr-o țară est-europeană?

    Doru: O formație rock poate visa exact atât de mult cât o țin granițele. Eu aveam bagajele pregătite, așa cum spui, atunci când am înregistrat Now In Stereo. Am muncit o vreme la povestea asta în care noi plecam să cucerim scenele lumii. Părea posibil și probabil că încă pare. Între timp am aflat că este cu adevărat posibil cu condiția să înțelegi un lucru pe care eu nu l-am înțeles atunci.

      Businesses in London are made in London!

      Să facem parte dintr-un proiect care să ne pună în ipostaza de a reinterpreta asta alături de o orchestră a fost un cadou frumos.

      Polifonic: Țin minte că prin 2018 ați făcut parte dintr-un proiect național spectaculos, cel cu ochestră simfonică, și mă bucură tare mult că l-ați reluat și acum, la ceva vreme după. Povestește-mi, te rog, cum de v-ați gândit să-l aduceți din nou în fața publicului, și mai ales să îl și plimbați prin țară?

      Doru: În 2018 abia ce culegeam roadele succesului albumului Ușor Distorsionat. Să facem parte dintr-un proiect care să ne pună în ipostaza de a reinterpreta asta alături de o orchestră a fost un cadou frumos.

        De data asta avem șansa de a repeta experiența și sunt bucuros că o pot face alături de Andrei, Cristi și John care mi-au fost parteneri de drum în toți acești ani și alături de care am mai scris două albume între timp.

        Polifonic: Ultimii ani ne-au demostrat că publicul caută foarte mult experimentele când vine vorba de muzică, iar varianta aceasta a voastră cu orchestră este un experiment pe care îl apreciez foarte mult, dar care bănuiesc că este foarte complex & obositor. Cât de mult poate experimenta o trupă cu propria-i muzică, și cât de multă energie îți trebuie să te reinventezi în interiorul muzicii tale?

        Doru: Prima încercare a fost epuizantă. Aveam foarte mari așteptări și de la mine și de la toți cei implicați și pentru că atunci când trupa ta din 4 oameni devine o trupă de 44 de suflete apar multe necunoscute.

          Lăsând însă acest “alint” la o parte, un concert în combinația asta este în primul rând un maraton logistic.

          De cele mai multe ori ai o problemă să aliniezi câteva zile în calendar pentru un concediu cu o mână de prieteni. E fix așa, doar că ai 40 de prieteni :).

          Dacă vii să ne vezi în formula asta ai să simți că vine spre tine un zid muzical.

          Polifonic: Cum ai descrie acest concert unui public care nu a reușit să vadă acest format acum ceva vreme când ați mai făcut asta (s-au adunat o grămadă de ani din 2018!), sau celor care nici măcar nu v-au prins atunci?

          Doru: Dacă vii să ne vezi în formula asta ai să simți că vine spre tine un zid muzical. O scenă întreagă emite sunete către tine și vibrația asta creează o MARE oglindă sonoră.

          Polifonic: Cele câteva concerte simfonic-alternative pe care le-am văzut mi-au arătat că muzica pe care o iubesc poate căpăta noi valențe prin intimitatea pe care ți-o oferă o sală mare scăldată într-un întuneric destul de liniștitor. Cum te-a făcut să-ți redescoperi muzica un astfel de proiect? S-a întâmplat să găsești alte înțelesuri în versuri doar pentru că sunt cântate într-un alt fel? 

            Doru: Marea provocare a fost pe umerii lui Alexei Țurcan, Dan Georgescu și mai nou Dora Gaitanovici, cei care au fost încredințați cu re-scrierea pieselor, re-interpretarea lor pentru fiecare instrument care constituie orchestra. În felul ăsta, piese pe care le știu foarte bine au rămas aceleași, dar au căpătat haine noi. Le recunosc, le știu, dar sunt ALTfel.

              Fac parte din generația de muzicieni care a avut șansa să înregistreze muzică pe toate mediile de imprimare posibile.

              Polifonic: Mă uitam datorită lucrurilor pe care le fac pe acest site la ce muzică nouă mai apare, ce trupe, ce stiluri mai compilează, și tot așa. Hai să dăm un fast-forward vreo zece, poate cinsprezece ani. Ce formații tinere dintre cele pe care le avem la ora actuală le vezi ca având un impact de lungă durată și peste zece-cinsprezece ani? 

              Doru: Mi-ar plăcea să pot răspunde la această întrebare. De când m-am apucat de muzică a fost nevoie să mă adaptez în mod constant. Fac parte din generația de muzicieni care a avut șansa să înregistreze muzică pe toate mediile de imprimare posibile. Casetă, Cd, Cd multimedia, Stick Usb, Vinyl și da, avem și o sesiune ultra limitată trasă pe o bandă de magnetofon care a fost ulterior salvată pe o casetă. Așadar, într-o vreme în care avansul tehnologic schimbă de fapt, fața lumii, lumii artei nu-i rămâne decât să adapteze până la următoarea Renaștere.

                Polifonic: Și o întrebare de final – ce te face să crezi că muzica aceasta făcută cu instrumente live, pe bune, nu este, și (sperăm!) nu va fi o cauză pierdută într-un viitor care pare din ce în ce mai imprevizibil?

                Doru: Am văzut multe dvd-uri cu trupe mari în concerte de excepție, am ascultat albume de senzație și multe au fost de mare impact dar nimic, absolut NIMIC nu poate să înlocuiască felul în care mă simt la un concert în carne și oase. Universul ăsta este numai vibrație și muzica are acest dar de a ne acorda acolo unde avem nevoie.

                  Lasă un răspuns

                  Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *