Aproape fiecare formație de muzică alternativă de pe la noi, când începe să compună, are vise mari, cu toții se văd în ceva vreme pe scene la Glastonbury, Pinkpop sau Sziget, și în consecință se aruncă la a face piese cât mai „internaționale”, în general în limba engleză, și așteaptă momentul oportun. Firește, de multe ori piesele sunt sub așteptări pentru că tot timpul ceva trădează proiectul: fie că e pronunția, versurile, producția, dar mai tot timpul artițștii români cu aspirații internaționale ajung să se împotmolească în aceleași tertipuri „românești”. Există și excepții, totuși, și am văzut de-a lungul timpului că meteoric mai apare și câte un proiect cu super…