Extras

Ceva se întâmplă în Iași – Rocanotherworld (day1)

Ieri a început vara în Iași. Da, știu, solstițiul a fost pe 21, dar ieri a început Rocanotherworld, și de ceva vreme ne orientăm după asta când ne raportăm la începutul verii și a sezonului oficial de fest-uri outdoor. A început vara în Iași, și cum se putea mai bine decât pe malul unui lac, căutând o umbră care fugea dintr-o parte în cealaltă a scenei, suficient cât să te facă să dansezi chiar dacă nu vrei să o faci în mod deosebit. Și s-a dansat, pentru că au fost motive destule.

Distracția a început pe la ora 18 când a urcat pe scenă ZIMBRU, o trupă extrem de atractivă din peisajul muzical românesc, și pe care am avut ocazia să-i văd pentru prima oară live. Surprinzători, energici, echilibrați – au cântat și au reușit să îmblânzească soarele suficient cât să aducă o bună parte a publicului lângă scenă, vibrând la unison cu toată energia lor. Dacă închideai ochii pentru o clipă puteai crede liniștit că e ești la un showcase de la NPR sau Audiotree și în fața ta e o formație pe care urmează să o tot asculți.

Au urmat We Singing Colors, un izvor al indie-rock-ului românesc, într-o formulă nouă, de 5 membri care s-au succedat pe la toate instrumentele de pe scenă, jucându-se și acum pe scenă cum o făceau acum o viață când i-am văzut prima oară. Și e firesc să fie așa, pentru că de fiecare dată, 99% din showul lor este doar bucuria de a cânta, iar această bucurie pe care o simțeau ei au transmis-o cu mare ușurință publicului, care a simțit din plin asta.

Moonlight Breakfast au urmat, un duo mai degrabă experimental, cu destulă vechime. N-ai fi crezut că doi oameni vor putea fi atât de polivalenți, și că doar patru mâini vor umple atât de frumos o scenă mare și un public și mai mare. Și au făcut-o, a fost spectacol și emoție, pentru că se putea observa cu ușurință că au venit cu temele făcute în acest sens. Publicul a simțit cu ei, și asta i-a făcut să dea din ce în ce mai mult cu fiecare piesă cântată.

The cherry on top au fost cei de la Warhaus, o trupă care venea cu renumele național că în primăvara aceasta a făcut o serie de sold-out-uri în București. Drept vorbind, nu-i știam, și din piesele înregistrate ascultate câteva zile înainte nu poți înțelege cu adevărat nivelul show-ului pe care îl fac pe scenă. Concertul a fost magistral, fiind poate cel mai bun moment muzical pe care l-am văzut la acest festival de când am auzit primele chitare sunând pe scena de la pârtia de ski. A sunat ca tot ce e mai bun când combini o parte Leonard Cohen, o parte jazz, un ton surprinzător de chitară care parcă a venit de nicăieri și toate ambalate într-o matrioșcă care te surprindea după fiecare strat pe care îl scoteai la lumină. E greu de povestit în cuvinte ce s-a întâmplat pe scenă, fiind cu adevărat un moment de „trebuia să fii acolo!”.

Și cam pe acolo s-a dus prima zi, cu mici pauze la silent disco și răcoritoare de orice fel puse la loc sigur lângă un beanbag pe malul lacului.

Foto via Rocanotherworld

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *