Ceva se întâmplă în Iași – Rocanotherworld (day1)

Ieri a început vara în Iași. Da, știu, solstițiul a fost pe 21, dar ieri a început Rocanotherworld, și de ceva vreme ne orientăm după asta când ne raportăm la începutul verii și a sezonului oficial de fest-uri outdoor. A început vara în Iași, și cum se putea mai bine decât pe malul unui lac, căutând o umbră care fugea dintr-o parte în cealaltă a scenei, suficient cât să te facă să dansezi chiar dacă nu vrei să o faci în mod deosebit. Și s-a dansat, pentru că au fost motive destule.

Distracția a început pe la ora 18 când a urcat pe scenă ZIMBRU, o trupă extrem de atractivă din peisajul muzical românesc, și pe care am avut ocazia să-i văd pentru prima oară live. Surprinzători, energici, echilibrați – au cântat și au reușit să îmblânzească soarele suficient cât să aducă o bună parte a publicului lângă scenă, vibrând la unison cu toată energia lor. Dacă închideai ochii pentru o clipă puteai crede liniștit că e ești la un showcase de la NPR sau Audiotree și în fața ta e o formație pe care urmează să o tot asculți.

Au urmat We Singing Colors, un izvor al indie-rock-ului românesc, într-o formulă nouă, de 5 membri care s-au succedat pe la toate instrumentele de pe scenă, jucându-se și acum pe scenă cum o făceau acum o viață când i-am văzut prima oară. Și e firesc să fie așa, pentru că de fiecare dată, 99% din showul lor este doar bucuria de a cânta, iar această bucurie pe care o simțeau ei au transmis-o cu mare ușurință publicului, care a simțit din plin asta.

Moonlight Breakfast au urmat, un duo mai degrabă experimental, cu destulă vechime. N-ai fi crezut că doi oameni vor putea fi atât de polivalenți, și că doar patru mâini vor umple atât de frumos o scenă mare și un public și mai mare. Și au făcut-o, a fost spectacol și emoție, pentru că se putea observa cu ușurință că au venit cu temele făcute în acest sens. Publicul a simțit cu ei, și asta i-a făcut să dea din ce în ce mai mult cu fiecare piesă cântată.

The cherry on top au fost cei de la Warhaus, o trupă care venea cu renumele național că în primăvara aceasta a făcut o serie de sold-out-uri în București. Drept vorbind, nu-i știam, și din piesele înregistrate ascultate câteva zile înainte nu poți înțelege cu adevărat nivelul show-ului pe care îl fac pe scenă. Concertul a fost magistral, fiind poate cel mai bun moment muzical pe care l-am văzut la acest festival de când am auzit primele chitare sunând pe scena de la pârtia de ski. A sunat ca tot ce e mai bun când combini o parte Leonard Cohen, o parte jazz, un ton surprinzător de chitară care parcă a venit de nicăieri și toate ambalate într-o matrioșcă care te surprindea după fiecare strat pe care îl scoteai la lumină. E greu de povestit în cuvinte ce s-a întâmplat pe scenă, fiind cu adevărat un moment de „trebuia să fii acolo!”.

Și cam pe acolo s-a dus prima zi, cu mici pauze la silent disco și răcoritoare de orice fel puse la loc sigur lângă un beanbag pe malul lacului.

Foto via Rocanotherworld