Ceva se întâmplă în Iași – Rocanotherworld (day2)
În cea de-a doua zi de festival ne-am topit cu toții ca niște lumânări uitate pe-un tort afară în inima lunii August. A fost atât de cald încât soarele părea că s-a apropiat mai tare de scenă să vadă ce se întâmplă, cine cântă, de unde se aud chitarele alea.
Și a avut de ce să se apropie, că au deschis balul băieții de la RANA, o trupă după cum mă așteptam, cu avânt tineresc, dornică să demonstreze că poate să se impună, și a făcut-o cu brio. Au sunat foarte bine, echilibrați, cu versuri pe care păreau că nu le-au aruncat la nimereală pe piese doar ca să le iasă rima cum trebuie. Îi ascultasem pe youtube și păreau serioși în demersul lor, și după ce i-am văzut m-am convins că sunt de perspectivă. Să fiu cinstit, am simțit surpriza pe care am mai simțit-o acum vreo 2 sezoane europene în urmă când am văzut Sheriff Tiraspol că au reușit să învingă Real Madrid pe Bernabeu, și s-au calificat dintr-o grupă în care erau victime sigure. GG, RANA!
Orkid a fost un act pentru care merită să-ți petreci o bucată de timp în plin soare, pentru că este o trupă destul de scumpă la vedere, și când ai ocazia să îi prinzi live, trebuie să-i vezi. M-a bucurat să văd că lumea le știa piesele și că au cântat în unele momente, dar și că nimeni care a venit de la prima piesă nu s-a mișcat din fața scenei pe tot parcursul concertului. Piesele Orkid deopotrivă emoționale și provocatoare au fost fix ce trebuie să pui lângă un cocktail foarte rece într-o zi de vineri după muncă.
Luna amară, al treilea act al serii, a venit într-o formulă inedită datorată unor probleme medicale pe care Nick, unul din vocaliști le-a avut în ultima vreme. Ca showul să meargă mai departe, Mihnea a preluat frâiele și a cântat toate piesele. Cum a fost tot momentul? Cu adevărat impresionant! Am văzut mai mulți oameni care au venit să vadă acest moment întâmplându-se, având unele dubii, dar rezultatul a fost mult peste așteptări. Pe Mihnea îl știam pentru spiritul revoluționar pe care îl manifestă pe piese, dar când a fost vorba de a schimba registrul spre o interpretare mai plină de candoare, a realizat-o cu brio. Acum, știm că a fost vorba de o soluție de avarie, pentru că este aproape imposibil să-l poți înlocui pe Nick Fagadar din line-up-ul acestei trupe, dar în sistemul în care au jucat aseară, a fost cu adevărat neașteptat și spectaculos.
Și după a urmat nebunia: a urcat pe scenă Madrugada. Să fiu sincer, știam că au avut ceva succes în România, dar momentul lor a fost peste așteptări. Publicul a cântat încontinuu cu ei, am văzut mai mulți tineri cu lacrimi în ochi, și totul s-a transformat într-o transă foarte puternică. Nu știam că un disco-ball poate fi atât de efect pe o scenă mare, cum nu știam că poți tu ca individ să te transformi oricând într-un disco-ball și să-ți asezonezi muzica atât de simplu. La fel ca și în cazul primei seri când am zis de Warhaus – „trebuia să fii acolo!”.
Și firesc, după meet & greet-uri și încă niște vreme petrecută prin festival, ba la scena tehno, ba la silent disco, s-a făcut cu o viteză nesperată, iar dimineață.
Foto via Rocanotherworld
