O grădină, o lume

Există undeva în lumea aceasta un laborator în care un savant multi instrumentist s-a închis o vreme, a pus într-un mare vas câteva corzi de chitară, o serie de instrumente vechi de percuție, versuri noi și vechi și pe toate le-a descântat până au luat o formă. Așa pot să-mi imaginez că a meșterit Oigăn (Eugen Nuțescu pe numele său de civil) albumul ,,Grădinile suspendate ale indiferenței”, un album experiment plin de surprize.

Oigăn, cunoscut publicului mai ales prin activitatea sa din trupe precum KUMM și Robin and the Backstabbers, ocupă un loc aparte în muzica alternativă românească, tinzând ușor-ușor spre statutul de icon. De-a lungul ultimelor ani și-a construit o identitate artistică bazată pe îmbinarea dintre literatură, fină observație socială și ceva experiment sonor. Într-un peisaj dominat adesea de formule mai mult sau mai puțin previzibile, poriectul său solo a funcționat ca un spațiu de libertate creativă, în care muzica este completată de frânturi de poezie, spoken-word și explorări sonore neconvenționale.

Albumul ,,Grădinile suspendate ale indiferenței”, al treilea material solo semnat Oigăn, marchează una dintre cele mai ambițioase direcții artistice prin simplul fapt că provoacă tot de ce se tem marea majoritate a muzicienilor. Născut din simbioza poeziei cu o chitară și instrumente care mai de care mai neașteptate, discul se îndepărtează deliberat de convențiile muzicii alternative și propune o formă hibridă, aflată la granița dintre muzică, performance și spoken wrod. Proiectul are la bază texte rostite, peste care se construiesc ritmuri și peisaje sonore realizate din obiecte casnice, instrumente miniaturale și din când în când ritmuri electro-upbeat.

Din punct de vedere tematic, albumul funcționează ca o colecție de povești urbane și reflecții despre viața contemporană pe care publicul le va găsi într-o formă sau alta, suficient de relevante. Titluri precum „Briciul lui Occam”, ,,Vremea analizlor”, „Prima impresie” sau „Meteodependență” sugerează o apetență pentru ironie și auto-ironie, autoanaliză, dar și subtile trimiteri către alți muzicieni sau albume și piese apărute în ultimii ani. În locul unei confesiuni directe, Oigăn preferă să-și păstreze aura de poet folosind cu ușurință un arsenal destul de complex atunci când conturează un portret al lumii actuale în care tehnologia, anxietatea și alienarea coexistă cu tandrețea și nostalgia.

Un element important al albumului este caracterul său colaborativ. Producția a fost realizată împreună cu Dávid Dáné, iar pe material apar invitați precum Ana Ularu, Bogdan Șerban (resimțit în piesa Briciul lui Occam) sau Raluca Crăciun. Această diversitate de voci contribuie la impresia că ,,Grădinile suspendate ale indiferenței” nu e doar un simplu album, ci mai degrabă o colecție de micro-narațiuni sonore, amintind de un mai vechi experiment al editurii Polirom, când autorii erau invitați să-și înregistreze o parte din textele din volume și apăreau și pe format audio. Unul poate dintre cele mai celebre cazuri de care îmi aduc aminte acum este volumul lui Andrei Gheorghe ,,Midnight Killer” cu albumul aferent, ale cărui influențe pare că le găsim și în ,,Grădinile suspendate ale indiferenței”. Rezultatul este un discurs artistic care evită atât comercialul facil, cât și experimentalismul gratuit, în linia scurtelor povești ale regretatului Andrei Gheorghe.

În contextul muzicii românești contepmorane, albumul poate fi privit ca un exemplu relevant al maturizării scenei alternative prin simplul fapt că a oferit loc suficient unui astfel de experiment. Vorind anterior de ironie & auto-ironie, în piese cum e ,,Puteți uita”, elemente muzicale extrem de diverse se întâlnesc într-un loc sigur, numai al lor. Găsim aici un titlu care vine dintr-un viral care ne-a bântuit internetul și vocabularul acum ceva ani, curățat prin lentila unui discurs ludic în liniile Adei Milea, și totul balansat într-un ritm cinematic care te prinde hipnotic.

Într-o perioadă în care mulți artiști caută formule rapide de succes, Oigăn merge în răspăr și propune un proiect construit lent, cu accent pus pe text, atmosferă și o idetnitate artistică extrem de prezentă. ,,Grădinile suspendate ale indiferenței” se înscrie astfel în tradiția creațiilor (firesc, după un album ca ,,Antimaterie”) care privilegiază expresia personală și dialogul cu literatura, confirmând statutul lui Oigăn drept una dintre cele mai originale și consecvente voci ale muzicii alternative românești.