#Fresh

#Fresh – byron – Cine sunt eu să mă opun?

Nu știu dacă doar pentru mine e așa, dar Byron pare una din trupele de la noi care e dintotdeauna. Au lansat până acum 8 albume, cel mai recent apărând în online chiar astăzi – Efemeride – și mi se pare absolut admirabilă această realizare, fiind o probă de anduranță într-un mediu care n-a fost de fiecare dată cel mai prietenos cu muzica underground.

Până să ajung la un text mai lung dedicat noului album, mă voi opri asupra primului single de pe album – „Cine sunt eu să mă opun?”. Am avut noroc să aud live la Iași, la concertul de lansare al albumului, și se prefigurează a fi un crowd-pleaser, pentru că am văzut deja câțiva oameni care deja îi știau versurile pe de rost, și au cântat la unison cu formația vers cu vers.

„Golit de tot las viața să se-ntâmple/ Să se nască/ Să mă trăiască cum o vrea,/ Cine sunt eu să/ Mă opun ei?” – piesele Byron au avut mai tot timpul în versuri un strigăt de luptă care a rezumat cât a putut de bine o stare pe care o simți într-un fel ascultând piesele în intimitate, și care te obligă involuntar să ajungi la concerte și să-ți găsești liniștea cântând împreună cu toți ceilalți.

La nivel instrumental Cine sunt eu să mă opun? este cam tot ce-ți poți dori când vezi că e o piesă Byron – este suficient de hard cât să te facă să găsești în ea rezolvări problemelor care te macină, și totodată are câteva părți spre final care te lasă să respiri suficient cât să te poți afunda din nou în transa de la început.

Se vorbește deja destul de mult despre acest album, și cu siguranță mai sunt multe de zis, dar toate la timpul lor.