Cinematograficii

Sunt unele piese pe care le asculți acasă, în liniște, piese pe care vrei să le interiorizezi, pe care să le lași să te modifice în timp ce stai aproape pasiv și aștepți vulcanul să vină peste tine, și sunt câteva tipuri de piese pe care parcă vrei să le asculți pe stradă, în mers, sau când faci diverse lucruri, piese care îți lasă un sentiment de personaj principal, care te învăluie într-o aură de importanță, pe care simți că și lumea din jurul tău o vede. În maniera aceasta cinematografică vine albumul Micile victorii lansat de curând de formația Alexu and the Voices Inside, un album care te face să te simți un etern personaj principal într-un teen-comedy la mijlocul anilor două mii, cu influențe pop-punk, cu versuri light și o atitudine generală de rebeliune împotriva oricărui lucru nu pare să fie la locul lui în momentul acela.

Conform formației, Micile victorii reprezintă o adevărată luptă de a depăși micile obstacole ale vieții și de a redescoperi bucuria ei. Mesajul formației Alexu and the Voices Inside a fost consecvent de-a lungul tuturor discurilor și albumelor lansate – o invitație de a accepta și conștientiza viața din jur, dar, în cele din urmă, de a trăi fiecare moment cu o doză de optimism. Cu toate acestea, niciodată până acum nu a sunat în acest fel, pentru că da, muzica a devenit prioritară. Totul s-a concentrat în jurul ei.

Chiar n-ai vreme de pierdut/ Nu ai timp să stai pe gânduri/ Viața să o trăiești?

Într-o vreme în care trupele alternative nu se mai aruncă la proiecte de foarte mare amploare, Alexu and the Voices Inside au lansat un album de unsprezece piese, un album lung, care face cât o întreagă coloană sonoră. E un gest pe care l-am apreciat, și sunt convins că mulți asculători apreciază astfel de inițiative, mai ales acum când din ce în ce mai multe trupe din cam toate sferele muzicale preferă să lanseze single cu single, sau maxim un EP de patru-cinci piese, lăsând proiectele de mare amploare la o parte.

Muzica de pe Micile victorii se individualizează prin construcții cât se poate de bine închegate, cu influențe care vin de la midwest-emo, la rock alternativ clasic și chiar hard rock de generație mai veche, recognoscibil prin anumite clișee care s-au clasicizat între timp.

Micile victorii sunt văzute care unsprezece vise terapeutice prin care încerci să-ți îmblânzești firea, prin care încerci să te înțelegi pe tine, și într-un final, să te iubești: „E frumos să auzi că îmi lipsești/ La câte clipe irosești?/ Când trei zile sunt un ocean de timp/ Atâta îmi ia doar/ Să-mi revin, controlat/ De ce tot ce spun trebuie explicat?/ Tolerant – înțelegător/ E al tău zâmbet gol/ Fericirea vine în valuri/ Cum să mă opresc?/ Nu am șansă de salvare/ E care pe care.” (Vine în valuri)

Fericirea vine în valuri/ Cum să mă opresc?/ Nu am șansă de salvare/ E care pe care.

Spectrul (auto)moralizator este prezent din abundență în muzica Alexu and the Voices Inside, iar situațiile în care autorul încearcă să-și reconfirme statutul, reconfigurându-și viața sunt savurate din plin: „Hei, mai știi cum te-ai pierdut?/ Sau prima oară când ai început/ Să crezi că pereții casei tale de fapt/ Comprimau/ Tot ce ți-au ascuns/ Cuvinte ce nu s-au spus/ Să crezi acum că esti/ OK e doar un joc de încredere/ Hei, în lumină te-ai gasit/ Ce loc liniștit!/ Ai făcut lumea înconjur/ Să o vezi fără de cusur/ Din tot ce ai încercat/ Spune-mi ce te-a marcat/ Spune-mi cine îți iese în drum să-ți spună/ Ești cu mine!” (Niciodată singur)

Sindromul de personaj principal într-un rom-com este mai accentuat în anumite piese, și deja poți vedea fără prea mult efort unele scene cum se desfășoară parcă în slow-motion, cu o ploaie difuză care se scurge lent peste un teren de sport renovat recent: „Aș fi naiv să cred că/ Doar împreună reușim?/ Nimic mai mult/ Sau mai puțin/ Totul calm și sublime/ Aș fi naiv să susțin/ Că împreună reușim/ Cu fiecare rând le-ai scris pe toate/ Am simțit că vrei, am știut că poti/ Cu fiecare gând suntem mai aproape/ Fiecare din noi, împreună toti/ Vreau să-mi spui/ Dacă vom reuși?” (Împreună reușim)

Spune-mi ce te-a marcat/ Spune-mi cine îți iese în drum să-ți spună/ Ești cu mine!

Piesa finală, intitulată chiar Micile victorii este piesa de rezistență pentru că adună toate debușeurile de pe album și le oferă o rezolvare relativ simplă, plină de speranță, prin care anunță că toată explorarea nu este chiar gata, și că poate urma un vol 2: „Chiar n-ai vreme de pierdut/ Nu ai timp să stai pe gânduri/ Viața să o trăiești?/ Atunci când stai mai mult în cap/ Iar vocea ta stă să-ți crape Azi te-am oprit la timp Iar în lumină visele îți cresc/ Cu speranța că se poate/ Chiar și acum când stai/ Când în lumină te privesc Iar dorința îți stă aproape…/ Mai are rost să încerci?” (Micile victorii)

Tot ce n-ai e în tot ce vrei, știi bine / Spune-mi ultimul preț pe fericire.

Prin acest album, Alexu and the Voices Inside și-a arătat versatilitatea muzicală, cât și reziliența. Sunt câțiva ani de când formația experimentează cu formule noi, cu versuri și poezii care mai de care mai experimentale, iar formula de acum pare că le-a adus muzica în cel mai cinematografic punct pe care îl puteau căuta. Dacă se simt comod în lumina reflectoarelor, ar fi păcat să nu mai zăbovească o vreme pe aici, timp în care pot lăsa camerele să filmeze în buclă, și ei să-și încerce toate fanteziile posibile, că au de unde.