Interviu | Andrei Zbîrnea: „Am o eficiență chiar mai mare decât Real Madrid în Champions League.”

Andrei Zbîrnea este unul din oamenii care m-au surprins de multe ori în ultimii ani, pentru că de fiecare dată când ajungeam să povestim, găseam că experimenta în tot felul de zone noi. L-am cunoscut ca poet, și după, cu anii, am văzut că face o treabă extraordinară și ca jurnalist sportiv sau muzical. În interviul acesta m-am axat puțin pe partea sa muzicală, și am încercat să-l descos cât am putut de bine, primind de la el o mulțime de sugestii muzicale forte bune. Încercați și voi cu încredere!

Polifonic: Andrei, ești poet, jurnalist cultural, jurnalist sportiv, fan înfocat Borussia Dortmund, organizator și moderator de evenimente culturale – deci am putea spune că you’ve got the whole package. Cum se combină toate aceste pasiuni ale tale? Cât timp îți mănâncă din viață această dedicare (aș zice absolută) pe altarul artelor?

Andrei: Când le aduci pe toate laolaltă, par multe și cronofage. Și nu sunt departe de adevăr. Cum stau lucrurile de fapt într-o cronologie de la lună la lună? Dacă mă uit la o proiecție pentru anul 2024, ar fi cam 9 materiale (recenzii de albume metal, folk și prog-rock + interviuri) la Revista de Cultură Familia, cam 8 texte (majoritatea interviuri cu trupe străine, dar și cu trupe din scena indie, precum discuția cu Om la lună) pentru Matca Literară, cam 6 la Timpul din Republica Moldova (recenzii ceva mai scurte, de până în 1.000 de cuvinte, cea mai nouă colaborare pe muzică). Scriu în continuare la Kooperativa Poetică, asta chiar dacă nu mai coordonez proiectul, de care se ocupă acum cu succes Constantin Buduleci, un poet și promotor cultural dedicat din Cisnădie, Sibiu. Îmi scriu conștincios recenzia la cărți de poezie nu atât de mainstream o data la 2-3 luni. Asta doar pe partea de jurnalism cultural. Pe cel sportiv nu mai am timp fizic să-l practic, însă încerc să țin pasul cu fiecare meci al Borussiei Dortmund. Weekendul în care răspund interviului am remizat dezamăgitor la Bremen, cu Werder, 0-0.

Pe lângă toate acestea, și pe lângă jobul full-time din marketing (40 ore plus în fiecare săptămână), mai există și atelierele Mornin’ Poets, care în noiembrie 2024 vor împlini 100 de ediții. Am făcut din nou sold-out, sezonul 20 însemnând intrarea în al VII-lea an de existență neîntreruptă. Nu ne-a blocat nici măcar 2020, când am trecut cu toții prin pandemia de coronavirus.

Și asta nu e tot, pentru că îmi văd rolul în poezie și în artă în general ca unul de creator de punți (selecționer, facilitator, moderator, câteodată și poet). O susțin și o ajut pe Carmen Florea (PR la Cărturești) moderând unele dintre evenimentele Poetic Hub. Pentru cine nu știe, acestea aduc în fața unui public divers, cu mintea deschisă și cu porii deschiși (publicul Cărturești) poete și poeți tineri care locuiesc în București, dar și în orașe importante. Anul ăsta am mers deja cu Poetic Hub la Craiova, la Festivalul de Literatură Transdanubiană și la Festivalul Astra Poetic de la Sibiu.

Și asta nu e totul. Credeai că e gata? N-o să-ți vină să crezi, vorba sport.ro pe timpuri! Am strâns material pentru o antologie de poezie a subculturilor, care va apărea la Editura pentru Artă și Literatură în toamna asta. Se numește Antologeek – Către tine, cel de peste 2.000 de ani și reușește 32 de voci diferite, fiecare cu preocupările, pasiunile și subculturile sale.

Îmi pregătesc și volumul de poezie, primul din 2021 încoace. Se va numi Valea Săpunului și va apărea în prima parte a lui 2025. Am citit din el la Cenaclul Visceral, la evenimentul de spoken-word din Club Control, SWORDS (alături de prietenul și DJ-ul petroff, care a compus special muzică pentru Valea Săpunului). Iată că nu doar dumneata cânți la Control, în București cu formația vocal-instrumentală Adam’s Nest. Revenind la Valea Săpunului, încă nu îți pot spune numele editurii unde voi publica. Am bătut și e un publisher important, care intră și în zona de poezie. Cine să fie?

Respirând puțin și uitându-mă pe ce tocmai am scris, eu cred că pasiunile astea mă definesc și vorbesc despre parcursul meu ca individ cu o dedicare absolută pe altarul artelor (te citez).

Eu cred că se combină foarte ok toate acestea, sigur că secretul fiind acela de a avea un calendar precis, un fișier în telefon care se cheamă sugestiv și fără echivoc Viața mea organizată. Acolo țin evidența datelor, termenelor limită și le bifez ca realizate după ce am terminat. Am o eficiență chiar mai mare decât Real Madrid în Champions League. Un truc important de la terapie este să le bifezi ca rezolvate, atunci când ai finalizat taskul respectiv.

Cât timp îmi mănâncă? E o discuție lungă și cred că răspunsul e destul de evident. Zeci de ore săptămânal. Ore în care aș putea dormi, citi mai mult, scrie jurnal și proză și orice m-ar face să mă simt împlinit. Dar e un joc și sunt niște reguli pe care le urmez că așa îmi doresc, și încă aș mai adăuga lucruri. Doar 2 momentan: antrenamente de tenis cu antrenor personal și limba suedeză sau norvegiană cu meditator. Soon to come. Ori toate la timpul lor.      

„Am făcut portrete pentru Francesco Totti, Roger Federer, am vorbit despre mcdonalizarea fotbalului (atunci încă mai trăgeam speranțe că va mai rezista fotbalului în fața tăvălugului de market) și am scris un poem (destul de viral la vremea lui) despre Simona Halep.”

Polifonic: Eu te-am cunoscut pe vremea când abia apăruse „Rock în Praga” (Ed. Herg Benet, 2011), și pe atunci erai neck-deep în poezie. Când ai început side-questul cu jurnalismul cultural și cel sportiv?

Andrei: Cred că prima dată am scris despre muzică prog sau metal în general prin 2014, pe SemneBune.ro. Ai aici un text vechi despre Evergrey, un album cool la vremea lui, la care mai revin. Nu eram așa dedicat cauzei prog la vremea aceea, dar mi-au prins bine aceste prime texte pentru perioada de la Observator Cultural, unde am publicat aproape lunar texte despre muzică, între 2015 și 2018.

Atunci am scris despre Floyd, Bowie, Bucovina, Solstafir, Dream Theater și am luat câteva interviuri. Îmi amintesc de unul la Club Fabrica din București cu RoadKillSoda și de altul cu Solstafir (Islanda), la Poiana Brașov. Trebuie să relatez asta, nu am zis-o niciodată într-un interviu. Vorbisem pe Facebook cu trupa să ne vedem la Hotelul Alpin din Poiana Brașov. Noi veniserăm un grup mare la Rockstadt și stăteam în Bran. Îmi făcusem calcule cu niște autobuze să ajung în Brașov și de acolo să mă descurc cu altul spre Poiana. Dar nu venea nimic și a trebuit să dau vreo 100 lei pe un texi în 2017. Arta cere sacrificii, gen. Am ajuns am vorbit cu Aðalbjörn Tryggvason, solistul trupei. Dar aici vine bomba. În spatele meu se afla idolul meu, unul dintre ei, Mikael Åkerfeldt, de la Opeth. Asculta Slayer la telefonul mobil, auzeam probabil South of Heaven. Fanul din mine și jurnalistul serios au avut o dilemă existențială. A câștigat rațiunea în fața viscerelor și am rămas fără poză cu Mikael. Poate totuși voi reuși să-l prind la un interviu, la un moment dat.

Întorcându-ne în 2015, am scris o vreme și la Sportescu, site-ul lui Florin Caramavrov, atunci la Prosport. Am făcut portrete pentru Francesco Totti, Roger Federer, am vorbit despre mcdonalizarea fotbalului (atunci încă mai trăgeam speranțe că va mai rezista fotbalului în fața tăvălugului de market) și am scris un poem (destul de viral la vremea lui) despre Simona Halep. 79 de texte din 2015 și până în iulie 2019, când am încercat al doilea poem pentru Halep. Mai puțin distribuit pe rețele.

Până să ajung la Familia, Matca și Timpul din Moldova, am făcut o mică piruetă pe ProgNotes, care a durat din 2018 și până în 2020. Primul material  pentru ProgNotes l-am realizat cu Asemic, trupă românească de progresiv instrumental.

Din 2020 și până în 2022, am făcut niște interviuri muzicale și pe la Realitatea.net, unde am lcurat o vreme. Erau oricum în timpul meu liber. Îmi amintesc foarte cu drag de unul cu byron, cu 3-4 zile înainte să vină anunțul de la Guvern cu statul în case. Martie 2020. Ce vremuri!

Apoi au urmat convocările la Revista Familia, unde Mihók Tamás și Mircea Pricăjan au făcut un copil fericit cu rubrica Discografic (rezident din August 2022). Și pentru că nu se scrie destul despre prog, indie, alternative și post-metal, am acceptat și provocarea lui Péter Demény, de a veni încă de la nașterea proiectului la Matca Literară. Din Martie 2023 sunt conștiincios și aici cu progmatca.exe. Nu în ultimul rând, acum câteva luni/săptămâni, Maria Ivanov și Dumitru Crudu m-au făcut jurnalist cultural internațional, scriind rubrică muzicală și în Timpul din România (ediția din Republica Moldova). Așa că din Mai 2024 sunt titularul a trei rubrici eminamente de muzică. Să vedem cât voi rezista acestei provocări, care înseamnă undeva peste 20 de texte și interviuri pe an.

Am o parte din aceste interviuri adunate sub forma unui manuscris, iar dacă o editură e interesată de ele, mi-ar plăcea să discutăm. Din păcate una dintre opțiuni a picat, un mare publisher lăsându-mă cu seen de la un moment încolo, deși a existat deschidere de colaborare la început de 2024. Sunt interviuri cu muzicieni, scriitori, comedianți și chiar librari. Ar putea avea un impact interesant, dacă ar beneficia de o promovare pe măsură. Sigur că m-aș implica și eu în treaba asta foarte mult.

„Pain of Salvation, ARTmania 2023 – cel mai deep interviu al meu.”

Polifonic: În ultimii ani ai făcut o sumedenie de interviuri cu formații din mai toate genurile muzicale, ajunse în România pe la fest-uri sau concerte de sine stătătoare. Care ar fi cele mai faine trei interviuri pe care le-ai făcut? Care au fost formațiile care te-au impresionat și în afara scenei prin felul lor de a fi?

Andrei: Pain of Salvation, ARTmania 2023 – cel mai deep interviu al meu. Vă las aici cele 2 părți: I și II. M-am învoit de la lucru ca să ajung să discut preț de 55 de minute cu suedezii;

Riverside, la București, în 2022. Am vorbit și cu Mariusz Duda (solistul), dar interviul care m-a împlinit mai mult este cel cu Michał Łapaj, clăparul polonezilor. Era cât pe ce să rateze intrarea pe scena de la Quantic, așa de absorbit a fost de discuție.

Diablo Swing Orchestra, la București, în 2023. De la ei am aflat cât de mișto poate fi interacțiunea copiilor sub 7 ani cu muzica pe care o compun adulții. Și ce pot folosi din feedbackul acestora.

Mențiuni notabile sunt desigur byron, Adam’s Nest, Haken și Jon Sykes de la  The Pineapple Thief, poate cel mai citit material al meu din zona muzicală. Aproape 2.000 de accesări pe site-ul Familia.

„Încerc să țin pasul cu fiecare meci al Borussiei Dortmund.”

Polifonic: Cu cine sau cu ce formație ți-ar plăcea să stai de vorbă pentru un interviu sau un podcast?

Andrei: Ar fi mulți. O să zic doar 8, într-o ordine aleatorie. Mike Portnoy, David Gilmour, Mikael Åkerfeldt (am zis de el mai sus), Björk, Nick Cave, Roger Federer, Justine Henin și Rachel Brosnahan (despre spumosul serial The Marvelous Mrs. Maisel). Dacă mă întrebi mai târziu, s-ar putea să schimb răspunsul.

Polifonic: Tu scrii mult despre muzică, și în consecință ajungi să asculți multă muzică. Care ar fi, să zicem, 5 din cele mai bune albume, sau dacă e greu să numești albume, măcar formații pe care le-ai descoperit de când scrii despre muzică?

Andrei: O să fiu foarte metodic, deja m-am întins peste măsură în ograda polifonică. O să-ți zic 5 albume care au fiecare piese cu sub 1 milion de ascultări pe Spotify. O să încerc să numesc unele despre care am și scris:

• Deposed Kings – One Man’s Grief; (Ungaria);
• Daliborovo Granje – Hainin (Croația); – recomandat de doi prieteni foarte pasionați de muzica balcanicilor;
• Einar Solberg – 16 (Norvegia);
• Theodor Bastard – Volch’ya Yagoda (Rusia/Republica Karelia); – recomandare de la Mihók Tamás;
• MCC [Magna Carta Cartel] – The Dying Option (Suedia);

Polifonic: Voi mai insista puțin pe partea de jurnalism cultural pentru că simt că te-a expus la o câteva categorii muzicale pe care în mod normal poate nu le-ai fi ascultat de bună voie; și de aici te întreb – ce trupe din muzica românească ai descoperit și te-au impresionat în ulțimii ani?

Andrei: Sunt puțin restant la muzică românească, dar învăț. Om la lună e o revelație clară. Îi descopăr chiar în perioada aceasta pe Alternativ Quartet, prin recomandări venite de la Iași. Recent am dat la o cântare din Quantic peste o trupă de metalcore, având voce feminină. Le zice June Turns Black. Îmi plac foarte mult și White Walls pe felia mea, dar din păcate ei cântă tot mai puțin. La Sound Art Festival m-am bucurat să îi ascult pe sibienii de la Doommsday Astronaut, având un chitarist, care poate sta oricând lângă John Petrucci. Mă refer aici la Waqas Ahmed. Desigur că mă sensibilizează și Altenosfera, să zicem cu piesa Fântânile. Piele de găină instantaneu.

Polifonic: O întrebare mai de oracol, dar în context muzical parcă are sens – care este guilty pleasure-ul tău muzical?

Andrei: Sunt mai multe. Îți spun doar 3, ca să nu mă ai la mână dacă mă decid să candidez la prezidențiale în 2029. Chef de chef de la Adrian Minune, J’en ai marre de la Alizée Jacotey și Dă-mi nopțile înapoi de la A.S.I.A..

„Am încercat vreo 6 luni tobe, acum vreo 15 ani. Dar nu am trecut de bătutul pe agenda pusă pe premier.”

Polifonic: Ai avut vreodată vreun gând să te apuci de muzică, sau măcar să scrii versuri pentru muzică?

Andrei: Da și da. Am încercat vreo 6 luni tobe, acum vreo 15 ani. Dar nu am trecut de bătutul pe agenda pusă pe premier (cred că așa se cheamă elementul). Nu știu dacă era vreo metodă revoluționară, însă proful de tobe mă lasă 50 min singur, în sala dintr-o hală de la Timpuri Noi (București). Cum ziceam mai sus, am cântat totuși la Control cu petroff. Și când spun cântat mă refer și al refrenul din All That She Wants, ca sample în poemele din Valea Săpunului. Menționez că Ace of Base nu e plăcere vinovată, e o parte importantă a scheletului evoluției muzicii pop. Alături de ABBA, Roxette, Aqua. Nordicii, domnule!

Versuri de muzică nu mi s-au solicitat, dar n-aș refuza. Că-mi place să fac rime și tot feluri de jocuri de cuvinte.

Polifonic: Dacă mâine te-ar suna cei de la revista Rolling Stone și ți-ar oferi un job acolo, dar ți-ar cere un text/interviu din cele pe care le-ai făcut ca pe un „CV” de angajare, pe care l-ai trimite și de ce?

Andrei: Aș trimite textul despre Norvegia mea interioară, publicat la Matca, tradus în engleză. Pentru că e un omagiu adus de mine eforturilor acestor super-oameni din nord. În artă, cultură și modul în care păstrează mediul. Iar vizita mea în Norvegia din 2023 a venit în completarea textului.

Sau dacă mergem pe sentiment, aș trimite scrisoarea pentru Lars Ulrich, care nu a ajuns la el. Ar fi o modalitate să ajungă. Cine știe?

De câți bani e vorba totuși?

Polifonic: Și o ultimă întrebare, de final – după părerea  ta, care este cel mai fain festival/eveniment muzical din România la care ai participat, și pe care oamenii ar trebui să-l descopere?

Andrei: ARTmania, zic eu. Cel mai vechi festivalul independent de muzică modernă. Mai vechi decât Electric Castle, unde ar trebui să ajung și eu cândva. E un fest divers (prog, heavy, metalcore, black), pentru oameni care nu au organ de 5-6 zile la Rockstadt. Totuși, mergeți la Râșnov să vedeți Gojira în 2025. Mai ales dacă v-a plăcut deschiderea de la Jocurile Olimpice!