Rocanotherworld – Primii zece ani

Un festival de muzică trece în viața lui de festival prin zile bune, zile mai puțin bune, neajunsuri, public numeros și inimos, sau uneori public reticent, dar ce este constant în viața unui festival e pulsul pe care îl dă unor oameni, și pulsul pe care îl primește de la oameni de fiecare dată înapoi, puls care îl face să meargă mai departe în orice condiții. De zece ani, Rocanotherworld merge mai departe, și o face într-un ritm propriu, într-un stil propriu, conturând și educând un public din ce în ce mai mare în Iași și împrejurimi.

În fiecare vară, de zece ani e la fel: se anunță line-up-ul, se anunță locația, se mai adaugă formații, se fac grupuri mari de prieteni și fără să îți dai seama, vine parcă de nicăieri o nouă ediție Rocanotherworld. Așa se dă drumul la vară, pentru unii dintre noi. O vară care nu ține cont de termometre, ci de ritmuri, scene și oameni care se strâng în jurul acelorași sunete într-o parte liniștită a Moldovei. La final de iunie, cu solstițiul integrat ca parte a festivalului, când orașele încă fierb sub asfalt, la o margine de oraș începe ceva ce mulți au ajuns să considere începutul neoficial al sezonului: Rocanotherworld, un festival care, la ediția a zecea, e mai mult decât un eveniment – e o amintire cu ecou a dispariției unui om – Ioan Dan Niculescu, o dispariție care de zece ani adună laolaltă o întreagă comunitate care-i păstrează memoria vie.

Rocanotherworld nu este un festival mare – și tocmai de aceea contează. E într-un Iași care a mers tot timpul pe un principiu, zic eu sănătos, de făcut orice eveniment cu multă dragoste, având de fiecare dată o latură personală foarte bine conturată. Și poate că despre asta e totul: despre cum alternativa nu e doar un festival de muzică anual, ci o expresie a unei comunități care se adună sub umbrela aceasta fără încetare.

Au trecut zece ediții, și fiecare a încercat să fie o completare a celei trecute, iar anul acesta, fiind aniversar, completarea a venit în line-up-ul internațional care a adus pe scena festivalului trupe ca Villagers din Irlanda, Photons din Franța, Bedouin Soundclash din Canada, dar și Zdob și Zdub sau Cuibul din Republica Moldova. A fost o ediție care a cuprins tot ce-i mai bun din zona alternativă, și asta nu doar în materie de muzică, având și o serie de discuții cu oameni care pun într-un fel sau altul umărul la creșterea fenomenului muzical.

În sine, tot festivalul a fost foarte bine închegat, având câteva vârfuri demne de o ediție aniversară. Primul moment cu adevărat special pe care l-am resimțit în festival a fost prezența trupei Partizan, veterani ai rock-ului alternativ, care de o bună bucată de vreme nu mai apăruseră cu materiale noi, iar puținele concerte pe care le-au avut în anii trecuți sugerau mai degrabă o retragere din tot haosul muzical. Dar nu a fost așa, și formația Partizan a lansat în primăvara acestui an un album nou – „Nori peste Sălăjan”, pe care l-a adus aproape în întregime în fața unui public extrem de divers & îndrăgostit de muzica lor.

Două din trupele fanion ale muzicii românești – Byron & The Mono Jacks – și-au unit forțele la ediția de anul acesta și au produs două seri cu adevărat magice. Byron a venit cu un plus reprezentat de cvartetul Clasix, și muzica lor a fost îmbrăcată într-o tandrețe pe care o găsești doar în momente cu adevărat speciale, și tind să cred că au resimțit intimitatea momentului nu doar oamenii de pe scenă, cât și cei din public.

Trupa Villagers din Irlanda a venit cu un set muzical foarte aproape de lirismul lui Leonard Cohen, fiind poezie de la un capăt la celalăt, o poezie viscerală, abundentă, magnetică. Pe de altă parte, Bedouin Soundclash – trupa care în mod inexplicabil, conform propriilor declarații, au avut un cântec pe locul 1 în topurile din România acum câțiva ani, au adus cu ei o energie de care cu toții aveam nevoie. Cu un mix de ska, reggae și indie, au aprins publicul, și i-au ținut așa vreme de aproape două ore în chiar cea mai lungă zi de vară, de solstițiu.

Între concertele de seară a fost și zi, și în zilele de weekend scena s-a mutat în centrul orașului, unde au fost trei panel-uri de discuții acoperind teme care țin de comunitate, cum se formează ea și cum trăiește în aceste vremuri. Primul panel a adus la microfon cinci oameni de radio: Bogdan Șerban de la Radio Guerrilla, Valentin Eduard Panduru de la Radio France International, Stanca Jabenițan de la Viva FM, Adina Șuhan de la Radio Iași, și Violeta Cincu de la Radio Hit, oameni care au pus, printre altele, muzica alternativă la ore de maximă audiență în fm, oameni care văd mai bine decât oricine cum cresc și se dezvoltă fenomenele culturale. De altfel, toate cele trei discuții, chiar dacă au adus oameni și din sfere mai degrabă administrative, au tras o seamă de concluzii extrem de pertinente pentru dezvoltarea ulterioară a fenomenelor culturale de nișă din orașele mici.

Rocanotherworld nu e un festival care se întâmplă doar când e ușor. Se întâmplă când trebuie. El a fost făcut pentru cei care cred în comunități sincere, în artă ca formă de rezistență și în oameni care nu se adună doar ca să bifeze ceva, ci ca să simtă împreună.

După o a zecea ediție care a adus de toate în fața publicului din Iași – de la trupe precum Vița de Vie la Partizan, de la E-an-na la Dl. Goe, de la un spațiu total nou, la un public veșnic inimos și atât de dornic de evenimente de așa anvergură, nu putem decât să rămânem cu nostalgia celor patru zile de acum, și a celor zece ani care au trecut peste noi cu ediții care mai de care mai spectaculoase, și cu gândul că mai sunt doar 365 de zile până începe din nou toată povestea.

*toate fotografiile din acest articol sunt preluate de pe pagina oficială Rocanotherworld.