Un festival, o vară, o viață – Rocanotherworld 2024
„Așa începe totul, ca-ntr-un vis, salve de tun, un foc aprins” – și cum începe piesa „. /în /îm /pre //ună .” așa începe și vara pentru noi, un sezon plin de festivaluri și concerte care pornește imediat după solstițiu, și o ține tot așa până când fiecare trupă, fiecare artist ajunge la un capăt al energiei și trebuie să intre din nou în studio. Sezonul de festivaluri începe, după calendarul meu, odată cu Rocanotherworld, un festival care a ajuns anul acesta la cea de-a noua ediție. Festivalul acesta mic, cochet, de nișă se întâmplă în Iași din 2016 în jurul datei de 23 iunie, și are ca punct de plecare un eveniment nefericit – dispariția lui Ioan Dan Niculescu alias „Roca”— designer, călător, gurmand, antreprenor și deschizător de suflete, iar an de an în memoria sa, timp de 4 zile, trupe din țară dar și din străinătate se adună pe scena festivalului din Iași pentru a-i păstra memoria vie.
Rocanotherworld este un festival de nișă, iar asta îl face cu atât mai special și important pentru comunitate. Alternativul este cu atât mai important cu cât îți poate arăta că există o sumedenie de variante la tot ce vezi și ce ți se întâmplă, de aceea mă bucur enorm când văd că festivaluri mici apar în zone unde te aștepți mai puțin, prezentând publicului local și o altă față a entertainementului cu care sunt obișnuiți: Filmul de Piatra la Piatra Neamț, Zilele Nordului la Darabani sau Open Camp la Vaslui. Trebuie menționat faptul că acest festival s-a încăpățânat în fiecare an să reziste, și în 2020, în plin boom pandemic, Rocanotherworld a fost primul festival care și-a asumat cele mai grele condiții organizatorice și a adus în fața publicului muzică live după o perioadă destul de îndelungată de pauză de la orice.
Prima zi a festivalului, a fost deschisă de Andra Andriucă și Paul Tihan, două voci emergente ale rock-ului alternativ ieșean, combinate într-un moment comun, chiar dacă fiecare are propria-i formație, și un repertoriu suficient cât să țină un moment de sine stătător la orice festival. Amândoi au lansat albume noi în această primăvară, și cu siguranță vor cutreiera țara în lung și în lat în această vară. Au urmat cei de la Fără Zahăr, celebra trupă care de douăzeci de ani, neobosită, combină într-un laborator ascuns între două chitare umor cu folk și rock alternativ și ce iese are o puternică amprentă personală, foarte greu de replicat. Sarmalele Reci au preluat ștafeta de la un punct și au arătat că „Țara te vrea prost”, „Șpriț de vară” sau „Violeta” nu au fost doar niște piese care s-au pierdut în timp, ci au rămas imnuri pentru generații și mai noi care au cântat fiecare piesă. Seara s-a înceiat cu un concert-eveniment al celor de la Om la lună, poate cea mai iubită formație din România în Iași, o formație care nu a dezamăgit niciodată, și care își va putea găsi oricând liniștea aici.
Cea de-a doua zi, vineri, a pornit cu una din formațiile-bun de export ale alternativului Românesc – Dimitri’s Bats. Pentru cine nu i-a auzit niciodată poate părea o exagerare ce spun aici, dar ei se apropie cel mai mult de sound-ul internațional pe care îl vedem la marile fest-uri din lume, și pe care ne plângem deseori că nu îl avem și la noi. A urmat pe scenă Dora Gaitanovici cu un concert exploziv, unde am văzut cât de bine se combină pe piese rock vioara și chitara distorsionată, plus o voce care reușește să-ți atragă atenția chiar și când crezi că ți-ai pierdut interesul. Și undeva în aceeași temă a urmat pe scenă un moment cu adevărat spectaculos – Deliric cu Silent Strike și Muse Quartet, adică o combinație de muzică hip-hop cu acompaniament de coarde, un mix pe care dacă nu l-ai văzut nu crezi că poate fi atât de impersionant, iar dacă ai avut norocul să îl vezi, cu siguranță vei căuta ocazii să îl mai vezi o dată. A fost un moment de o sensibilitate rară pentru scena unui festival de rock, și publicul a aperciat enorm tot ce s-a întâmplat. Și pentru ca seara să nu cadă într-o nostalgie perpetuă, ultimul act a fost dj-ul și producătorul Argatu, cunoscut din colaborările sale cu Subcarpați. A fost fix doza de energie pe care cu toții am căutat-o, o energie care a rămas pulsând până a doua zi.
A treia zi a festivalului a început cu formația Karpov not Kasparov, cu un set-up eclectic care și-a propus să îmblânzească temperaturile de afară. Jurjak au venit în continuarea zilei și au prezentat publicului ieșean capitole din noul lor album „Casa din pădure”, un material pe care îl așteptam de mult. Seara a fost continuată de trei artiști internaționali care au reușit imposibililul – să țină publicul lipit în fața scenei în timpul meciului România Belgia de la Campionatul European. La Chica din Franța, nu la prima prezență în România, dar la prima prezență pe scena unui festival de la noi. Momentul ei a fost intrigant, pregătind scena pentru ce avea să urmeze.
Asaf Avidan, un nume cu sonoritate internațională a urcat pe scena festivalului Rocanotehrworld, singur pe scenă, cu un decor teatral și cu o sumedenie de instrumente în jurul său, trăgând publicul într-o poveste din care, odată intrat, cu greu te mai putea deconecta. A cântat și publicul a muțit. A fost o transă din care am ieșit cu greu cu toții abia la începutul ultimului act al serii – Frate Gheorghe din Republica Moldova – o voce gravă, versuri pline de angoasă și un instrumental care te apăsa până când nu mai știai de tine, ceea ce a venit perfect după tot rollercoasterul care a fost ziua de sâmbătă.
Ultima zi de festival a fost dominată de formații care și-au făcut un nume din chitare distorsionate puternic – Denorm din Republica Moldova, Roadkill Soda, Coma și Alternosfera, cu o pauză de Robin and the Backstabbers la mijloc, formație care ne-a surprins cu două momente superbe cântând „Heroes” de la David Bowie și „Mii de scuze” de la Partizan.
Și ca în fiecare an, festivalul a fost mai mult decât ce s-a întâmplat la main-stage. În grădina Palas au fost două dezbateri moderate de al dvs Polifonic, o plajă cu silent disco, și scena The Dome, unde au fost două seri cu after party până la răsărit, așa că nu aveai de ce să pleci prea devreme spre oraș. În cele patru zile de festival am simțit ca de fiecare dată că orașul Iași are mare nevoie de mai multe evenimente de genul acesta, și fiecare seară de festival care se încheia mă întrista că mai e așa puțin din festival, și atât de mult până la următoarea ediție.
Pe la jumătatea concertului Coma s-a lăsat întunericul și la finalul concertului Alternosfera s-a lăsat liniștea, s-au stins luminile, s-au strâns toate, au plecat voluntarii, și de nicăieri, într-o pauză scurtă de liniște pe care nu aveai cum să nu o simți dacă ai fost acolo, a început pregătirea pentru ediția de anul viitor.
Foto credit: Rocanotherworld