#Fresh – SPP x Ana Coman – Cartofi cu brânză
Uneori nu ești pe fază fix când se lansează o piesă, de aceea trebuie să iei din urmă când ai cum. SPP și Ana Coman vin cu o romanță de vară, numai bună de ascultat la apus, după niște zile de caniculă, și dacă tot se simte o briză, o răcoare plăcută, uite că piesa asta îți și pornește niște pofte foarte simple și confortabile. E greu dacă asculți piesa asta de câteva ori să nu o interiorizezi ca un imn de fiecare dată când ajungi în fața unei farfurii aburdinde cum e cea de la finalul clipului, și să-ți cânte pavlovian în cap de când ești în proximitatea unui iz fin de ulei încins. Cine mai are concediu de luat, o poate savura la un capăt de pădure, sau de ce nu, la un nisip fin, pentru că merge oriunde, asemeni felului de mâncare menționat pe tot parcursul piesei.
Ce a fost impresionant de la început la proiectul SPP este că a dat întotdeauna impresia că nu se ia în serios, deși muzical vorbind tot timpul a fost impecabil, și piesa asta nu face notă discordantă, având drept colaborator una dintre cele mai bune voci feminine din noul val. Aș zice să luați cu pâine, dar și aici, sunt mai multe școli (gastronomice) de gândire.