Tot ce bagi in priză

Într-o dimineață te pregătești să pleci într-o altă țară să-ți iei o mașină nu neapărat nouă, dar faină, care să bucure măcar puțin. Ai niște bani puși deoparte, ai niște planuri, cam știi spre ce optezi, nu crezi că vor fi surprize, și te avânți și pleci. Și după o vreme ajungi într-un parc auto, cauți ceva, îți pierzi o zi, două, trei, și într-un final pleci de acolo cu o mașină nu foarte veche, nu foarte scumpă, dar suficient de bună cât să-ți bată inima cu mult mai tare când o conduci către casă. Și dacă se întâmplă să apeși pe butonul de la radio ca să înfrunți singurătatea, ai să dai peste opțiunea de CD unde te așteaptă înăutru ceva ce n-ai știut vreodată că ai nevoie să auzi, ceva care nu știi că va ajungă să-ți placă atât de mult. Eu le-am trăit pe toate acestea găsind într-un CD-player Paper tigers de la „Caesars”, un album și o formație despre care nu știam nimic, și-am simțit o conexiune care nu s-a mai pierdut de atunci.

De curând, într-un mediu oarecum diferit am pățit asta din nou – în trafic fiind, aplicația de la youtube mi-a recomandat și inserat în autoplay o piesă de la o formație românească alternativă care m-a prins și surprins de la primele secunde – formația „Plant” din București. Piesa despre care vorbesc este una care poartă numele unui îndrăgit om de tv din România, om care a avut un rol definitoriu în nopțile dintre ani – Dan Negru.

Dintr-un interviu recent am aflat că trupa Plant a luat ființă prin anul 2019, dar au lansat oficial primele demo-uri în anul 2021. Încă de la primele materiale aruncate lumii pe internet este foarte ușor de observat că trupa vine cu intenții serioase, fără frică, intrând în clubul select al puținelor trupe post-punk de prin țară. La finalul anului 2023, Plant au lansat albumul lor de debut „Electrocasnic”, un material de unsprezece piese în care combină joaca și distracția de la studio, cu inserții câd se poate de serioase, cumva de așteptat pentru un album de debut.

Până la acest album, recunosc că nu am trecut de piesa „Dan Negru” pentru simplul fapt că mi se părea o mantră a lor și nu aș fi vrut să mă arunc înspre ceva ce ar fi putut distruge aura aceasta pe care și-au creat-o. Albumul „Electrocasnic” însă, l-am ascultat cap coadă, dintr-o dată, fără să las timp mult între piese, tocmai pentru că aveam nevoie să-i caut și să-i înțeleg povestea. Și albumul nu a dezamăgit.

Albumul se deschide cu piesa „Aaaștept”, un imn de luptă care setează tonul general a transei în care urmează să intri, și care te pregătește din primele versuri pentru orice: „De când aștept/ Ceva care să mă/ Scoată din/ Starea asta/ Am înțeles/ Că timpul zboară/ La fel de repede/ Și când nu te distrezi.” (Aaaștept)

A doua piesă, „Margarină”, vine pe același filon oarecum ludic și naiv, pavând drumul deschis de piesa anterioară, purtând puțin vânt în pânze de la un OCS mai vechi cu acel al doilea vers: „Cu picioarele-n sus și cu capul în jos/ Nu încerca așa ceva acasă/ De fiecare dată când mă leg la șiret/ Mi-aș dori să fie viața frumoasă”.

O schimbare de abordare se poate observa la piesa „Tot ce am”, unde mesajul merge pe un palier mai introspectiv, aducând un insert cât se poate de necesar în realizararea echilibrului muzical:„ Nu e distanța, dintre noi/ Ce e prea grea/ Suntem insignifianți/ Nu mai pot/ Până-mi trec/ Cei mai buni ani/ Din viață/ Tot ce spun e tot ce știu/ Și tot ce vreau e să mă crezi/ Tot ce spun e tot ce știu/ Și tot ce vreau e să mă crezi/ Tot ce spun e tot ce știu/ Și tot ce vreau e să mă crezi/ Tot ce spun e tot ce știu/ Și tot ce vreau e să mă crezi”. (Tot ce am)

Poate unele dintre cele mai bune versuri puse pe o piesă în anul 2023 în România sunt cele de pe piesa „Mai mult” unde am întâlnit și un fior poetic destul de puternic, în temă cu ce unii poate au sesizat la scriitori foarte tineri care s-au afirmat în aceeași perioadă cu trupa Plant: „Fac față la distanță/ Nu fac față/ La timp/ Și timpu-i o distanță/ Rezist la distantă/ Nu fac față/ La timp/ Și timpu-i o distanță/ Mersi c-ai spălat vasele/ C-ai lăsat patul făcut/ Din partea ta nu m-aș fi așteptat/ La mai mult. (Mai mult)

În materie de versuri, formația Plant reușește să te poarte rapid dintr-o stare în alta, fără să-ți dea timp să te trezești din tornada lor muzicală. Este poate cel mai bun lucru ce ți se poate înâmpla când asculți muzică, să te pierzi și să te găsești de o mie de ori în piesele unei formații. Dar Plant excelează și la nivel muzical, unde au câteva părți introduse în piese care sunt cu adevărat excepționale, și aș vrea să menționez aici rifful de chitară de pe piesa „Autopilot” care merge ca un dublaj pentru voce, și unde se simte cu adevărat ca un val care ascunde în spatele său un alt val mai mare și mai puternic, sau partea de down-tempo de la finalul piesei „Mai mult” unde te face să te simți ca un maratonist care a câștigat fără să vrea cu ardoare asta, dar care se bucură orișicât de victorie.

Există atât de multă tinerețe în piesele Plant, și atât de multă nebunie pe care îți dorești să o vezi, că e păcat să nu dai mai departe veste despre ei în orice fel poți: fie le distribui muzica pe social media, trimiți prietenilor în privat, sau chiar atunci când îți vinzi mașina, poți lăsa întâmplător CD-ul cu muzica lor în CD player, fără să știi cui îi vei schimba viața.