Play ▶

Lupta cu frica

Dacă se întâmplă să fii într-o pădure deasă, spre finalul toamnei, poate chiar către seară, și să încerci să ieși, dar de unde busolă că s-a pierdut pe drum, nu îți pierde speranța. Dacă se lasă noaptea, așteaptă întunericul gros pe care doar în păduri acoperite de ceață îl poți vedea, stinge lanterna și stai așa o vreme. În câteva minute toate simțurile se vor intensifica, vei auzi mai bine, vei vedea mai clar totul, vei simți diferit ce se întâmplă. Și dacă toate acestea funcționează, încearcă să o iei la pas către cel mai apropiat sunet care nu pare de speriat. Sari unde trebuie, ferește-ți capul când treci pe lângă crengi lăsate, și caută drumul către drumul care te duce spre casă. Poate povestea aceasta sună ca începutul unui film horror, și poate e ceva ce nu ai vrea să încerci în mod normal pe teren necunoscut, dacă încă mai simți frica, însă poate fi un alt fel în care merg lucrurile. Într-un mod foarte abstract așa poate fi catalogată experiența pe care o ai când asculți cu atenție piesele de pe albumul „Gânduri fără frică” al formației brașovene Alexu and the voices inside. 

Alexu and the voices inside a apărut ca proiectul solo al lui Alexu Spătaru în vara lui 2017, cu piese indie acustic, cântate și înregistrate în regim diy (do it yourself), dar care arătau că există un potențial foarte mare. În felul acesta a apărut primul EP de 5 piese intitulat „23 minutes of fame”. De la prima piesă, „Lost”, se vede că încearcă să se încadreze cât poate de mult într-un sistem practicat foarte mult peste ocean, încercând să acopere lipsa părților instrumentale cu voci diferite care să inducă o stare bizară de confort și neliniște. Tot materialul discografic este lucrat în maniera asta, lăsând să se înțeleagă ce-a vrut să spună autorul cât se poate de clar și răspicat. 

A urmat albumul „The struggle of living pure at heart”, un manifest confesiv gândit cap-coadă ca un labirint crescut cu atenție printre toate gândurile care nu-i dau pace. La fel ca și în cazul primului material, toate piesele sunt scrise în limba engleză pentru simplul fapt că e mult mai ușor să ascunzi o neliniște în spatele unor cuvinte care pot deveni polisemantice în funcție de context. E drept, de multe ori este greu să-ți pui sufletul pe tavă, și de aceea mixul de limbă străină și încercările permanente de a scrie cât se poate de alambicat dau roade. Pe cât de exploziv și energic este în prestațiile live, pe atât de sobru și boem este în piesele de pe album. Sunt două versiuni care nu par compatibile, dar dacă ajungi să le experimentezi, poți lesne observa că n-au cum să existe una fără cealaltă. 

La începutul anului 2023, formația a dat lumii un album micuț de doar 5 piese, „Gânduri fără frică”, dar un album care arată o oarecare schimbare de paradigmă. Dacă în celelalte piese și albume Alexu cânta singur acompaniat de vocile sale și de o pedală de loop care-i făcea chitara să sune ca o întreagă orchestră, acum au apărut alți patru membri în formație, vocile interioare s-au înmulțit cu voci reale, piesele toate sunt în limba română, dar energia și sensibilitatea au rămas aceleași, și asta este cu adevărat remarcabil. 

Alexu a scris întotdeauna despre frici, despre angoasă, despre neliniște, și a făcut-o în moduri cu adevărat speciale de fiecare dată. Cu aceste 5 piese în limba română a demonstrat o maturizare firească, a acceptat alți oameni lângă el, și într-un final s-a acceptat și pe el: „Tot ce nu sunt azi voi fi de mâine/ Nu am timp dar e ok, o las pe mâine/ Tot ce văd în noi, ascult în sine/ Poate aș vrea să văd doar chipuri mai senine

Tot ce ești s-a dus în noi suspine/ Nu ai timp, doar privirea în vitrine/ Nu mai e mult – o luăm pe căi străine/ Ochii în ecran, doar pare că suntem bine.” (De ce să fie rău azi)

Lumea nu mai e o luptă cum o vedea în piesele de pe albumele de început, ci mai degrabă a devenit un loc pe care învață să îl accepte și să îl înțeleagă chiar și atunci când nu are sens: „Aveai capul plecat, acum stă sus/ Era loc de mai bine, și te-ai dus/ Aveai și speranță, dar ți s-a luat/ Acum te rog să suni, după ce ai aterizat/ Oare mai vrei înapoi? / Langa ai tai,/ Cu ochii goi / E loc de mai bine / în noi.” (Loc de mai bine) 

Dacă în primele albume Alexu încerca să-și croiască un drum lansând întrebări la care nu aștepta neapărat niște răspunsuri (What I am going to tell, when do we ever learn? – Everlearn), în „Gânduri fără frică” încearcă să-și răsundă singur la întrebări pe care și le-a pus cu glasul tremurat al unei vulnerabilități tinerești: „Și ai putea să crezi că nu îmi pasă/ Dar îmi pasă /Tot ce atrag, mai mult dezbin/ Doar știi cât de mult te aștept acasă / Mă apasă / Când ne zâmbim prea puțin / Știi că îmi pasă / Doar când stai cu mine în gând.” (Din când în când)

Cu fiecare piesă, formația se arată mai mult și mai mult. Labirintul crescut și pregătit pentru ascultători a fost gândit până la ultima mica piesă astfel încât să te prindă și să-ți arate că dacă stingi lanterna și aștepți o vreme, poți merge singur prin ceața deasă în mijlocul nopții, fără să te mai pierzi vreodată. 

Foto The Phope via Rocanotherworld

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *